Directorul Filarmonicii Transilvania Cluj renunţă la funcţie: „Nu pot lua măsuri împotriva colegilor”

Directorul Filarmonicii Transilvania Cluj renunţă la funcţie: „Nu pot lua măsuri împotriva colegilor”
| Foto: cluj.com

Solicitarea de încetare a raporturilor de muncă de către Nistor Cătălin Ioan, numit manager interimar la Filarmonica de Stat Transilvania Cluj în 20 octombrie, a fost înregistrată joi la Consiliul Judeţean Cluj.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Conform CJ Cluj, motivele invocate în solicitare sunt următoarele: „La data de 18.11.2020, în cadrul Filarmonicii a fost efectuat un control de către Serviciul Corp Control Preşedinte din cadrul Consiliului Judeţean.

În urma Raportului primit au fost impuse o serie de măsuri directe la adresa unor colegi din cadrul instituţiei. Mi-ar fi foarte greu să implementez aceste măsuri în condiţiile în care sunt coleg de peste 16 ani cu aceste persoane, de când m-am angajat.

Îi respect şi îi apreciez pe aceşti colegi, iar colaborarea mea cu dânşii a adus o contribuţie solidă în ceea ce priveşte experienţa mea profesională ca artist".

Solicitarea a fost aprobată începând cu data de 26.11.2020.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj va nominaliza o altă persoană pentru a fi manager interimar până la ocuparea postului prin concurs, respectiv pe Rareş Sângeorzan, propunerea sindicatului din cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza