O șoferiță a lovit cinci persoane pe trotuar după ce ar fi încurcat frâna cu accelerația

O șoferiță a lovit cinci persoane pe trotuar după ce ar fi încurcat frâna cu accelerația
| Foto: focuspress.ro

Cinci pietoni au ajuns la spital, joi seară, după ce o femeie i-a lovit cu mașina.

Evenimentul nefericit s-a petrecut joi, 28 septembrie, în orașul Gătaia, județul Timiș. O femeie de 58 de ani a intrat cu mașina în mai mulți pietoni aflați pe trotuar.

“O femeie în vârstă de 58 de ani a condus un autoturism pe strada Republicii din oraşul Gătaia iar la un moment dat a surprins şi a acroşat un pieton minor în vârstă de 13 ani, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului şi a pătruns pe trotuar, lovind o minoră de 15 ani, două femei de 32 de ani şi 37 de ani şi un bărbat de 29 de ani.

Cele cinci victime au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Femeia în vârstă de 58 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.

Totodată, șoferița a declarat că s-a speriat când l-a văzut pe copilul de 13 ani traversând strada. În loc să calce pedala de frână, a călcat-o și mai puternic pe cea de accelerație, scrie ȘtirileProtv.

Șoferița nu consumase alcool și nici substanțe interzise, potrivit polițiștilor.  

Comenteaza