Partidele maghiarilor din Ardeal iau apărarea lui Tokes, care a cerut protectoratul Ungariei. Ce argumente au

Partidele maghiarilor din Ardeal iau apărarea lui Tokes, care a cerut protectoratul Ungariei. Ce argumente au
Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi a Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) dau în această seară o declaraţie comună pe tema luărilor de poziţie a autorităţilor române împotriva lui Tőkés László. "Este de fapt o erupţie agresivă a sentimentelor naţionale negative generate de promisiunile neîndeplinite", susţin cele două partide.

"A trecut deja aproape o lună de la încheierea celei de-a XXIV-a ediţii a Universităţii de Vară de la Bálványos, dar războiul verbal antimaghiar declanşat de cercurile politice de la Bucureşti cu pretextul discursului rostit acolo de către Tőkés László pare să nu se încheie", spun liderii celor două partide de la Cluj. "Deşi deputatul în Parlamentul European, ales de maghiarii din Transilvania, a lansat - încă o dată de când a declanşat schimbarea de regim din România prin demolarea zidului tăcerii - doar ideea că Ungaria ar trebui să-şi asume rolul de stat-garant în privinţa comunităţii naţionale maghiare din Transilvania".

"La început am sperat că şirul de declaraţii, care se supralicitau succesiv, a fost inspirat exclusiv de considerente de politică actuală şi că nu merită să ne pierdem vremea cu formularea unui răspuns. Căci ne-am obişnuit deja cu faptul că Bucureştiul joacă de obicei în acele momente cartea maghiară în care vrea să distragă atenţia de la anumite măsuri nepopulare de politică internă. Fiindcă din punct de vedere politic este aparent mai util - ştiind că aceste calcule s-au adeverit de fiecare dată - ca cineva să adopte o poziţie intransigentă în ceea ce priveşte evitarea pericolului maghiar, decât să explice consecinţele noului acord cu Fondul Monetar Internaţional. Deoarece în urma acestuia ne putem aştepta la măsuri de austeritate, la scăderea salariilor, la disponibilizări şi la sărăcirea populaţiei", spun liderii celor două partide. "Din păcate, acordând mai multă atenţie acestor luări de cuvânt care se supralicitau succesiv - şi afirmau că Transilvania este pământ strămoşesc român „plătit cu sânge" sau că suveranitatea României este periclitată de maghiari -, ne-am dat seama foarte repede că este vorba de mai mult. De fapt, războiul declaraţiilor ne-a oferit o imagine elocventă a concepţiei Bucureştiului cu privire la statul naţional unitar şi omogen".

Cei doi lideri de partide spun că prin solicitarea statutului de stat-garant, Tőkés László a propus aplicarea unui model european consacrat "cu scopul consolidării stabilităţii zonei în care trăim". "Autonomia Tirolului de Sud este un exemplu grăitor", spun cei doi. "Asimilarea forţată şi negarea autonomiei generează confuzii, tensiuni şi lipsă de încredere. Însă autonomia teritorială realizată cu asistenţa Austriei ca stat-garant a condus nu numai la stabilitate, ci a constituit atât fundamentul păcii dintre naţiunile care trăiesc în provincia respectivă, cât şi cel al bunăstării şi securităţii sociale".

"Este un lucru firesc că, având experienţa celor nouăzeci de ani de până acum, maghiarii din Transilvania se adresează ţării-mamă. Pentru că în timp ce Austria, beneficiind în calitate de stat-garant de sprijin din partea forurilor internaţionale, a reuşit să convingă Italia să-şi ţină promisiunile, în lipsa unui instrument diplomatic similar noi nu am reuşit să obţinem din partea niciunui guvern român de până acum nici respectarea punctelor referitoare la autodeterminarea naţională internă, cuprinse în Declaraţia de la Alba Iulia - documentul care constituie fundamentul României de astăzi - şi nici respectarea principiilor wilsoniene referitoare la autoadministrarea comunităţilor naţionale, pentru care România s-a angajat cu ocazia semnării Tratatului de la Versailles. Având în vedere aceste fundamente principiale, Tőkés László a luat cuvântul de mai multe ori în Parlamentul European pentru apărarea drepturilor românilor din Valea Timocului şi a celor din Ucraina, susţinând din motive similare şi apropierea Republicii Moldova de Europa", spun aceştia.

"Dezideratul formulat de maghiarii transilvăneni de a dobândi autonomie sub formă integrată - cuprinzând autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi statutul special al regiunii Partium - este expresia năzuinţei de a trăi o viaţă cu valoare deplină. România nu se poate numi stat democratic în condiţiile în care un discurs politic ce propune o soluţie viabilă pe continentul european provoacă o adevărată isterie antimaghiară în cercurile guvernamentale", mai arată cei doi lideri de partide - Sándor Krisztina Toró, preşedintele executiv al CNMT, şi Toro Tibor, preşedintele PPMT.

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, în 26 iulie la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, prezent la dezbaterile de la Universitatea de Vară "Balvanyos", să creeze "un sistem de cooperare naţională", în aşa fel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, după modelul Austriei cu Tirolul de Sud.

"Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor - n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", a declarat Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei.

El a mai spus că trebuie să fie selectaţi specialişti care să realizeze un drapel al Transilvaniei, pentru că "secuimea are un steag", şi împreună, prin cele două, maghiarimea să meargă mai departe "pe această cale a autonomiei, a autonomiei secuimii".

 

Comenteaza