"Patimile" lui Liviu Dragnea se apropie de final. Când ar putea fi eliberat fostul lider PSD

"Patimile" lui Liviu Dragnea se apropie de final. Când ar putea fi eliberat fostul lider PSD
| Foto: Impact.ro

Avocata Flavia Teodosiu: Liviu Dragnea va ieşi undeva pe parcursul acestui an.

A apărut prima eliberare în dosarul care l-a trimis pe Liviu Dragnea după gratii. Fosta şefă de la Protecţia Copilului Teleorman a ieşit din arest după 1 an şi 7 luni.  Judecătoria Ploieşti a admis cererea de lliberare condiţionată a fostului director al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu.

Liviu Dragnea este condamnat în acest dosar la trei ani şi şase luni de închisoare şi va putea cere şi el liberarea condiţionată, după executarea a două treimi din pedeapsă. Zilele de muncă sunt considerate zile executate câştigate în urma muncii prestate şi se scad din durata pedepsei.

Liviu Dragnea a fost sancţionat după ce a vorbit, pe Skype, cu fosta lui consilieră, în iunie 2020. După ce a fost încarcerat, Liviu Dragnea a iniţiat mai multe demersuri în instanţe, pentru a obţine eliberarea. Într-un alt dosar, Tel Drum, fostul lider PSD e acuzat de fraudă cu fonduri europene şi guvernamentale.

Comenteaza