Un copil de 3 ani a căzut în această dimineaţă de la etajul 5 al unui bloc / Doar penal pentru vătămare corporală din culpă

Un copil de 3 ani a căzut în această dimineaţă de la etajul 5 al unui bloc / Doar penal pentru vătămare corporală din culpă

O tragedie a avut loc în municipiul Sibiu. Un copil în vârstă de trei ani a căzut în această dimineaţă de la etajul 5 al unui bloc, acesta fiind intubat de echipajul SMURD şi transportat la spital, inconştient.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

”În această dimineaţă, la ora 08.22, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani este inconştient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu.

La faţa locului au intervenit poliţişti şi echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia”, a anunţat, joi, IPJ Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro.

Potrivit salvatorilor de la ISU Sibiu, la locul tragediei a intervenit un echipaj SMURD cu medic, băiatul de trei ani suferind multiple traumatisme severe. Echipajul medical l-a intubat, minorul fiind inconştient. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .