Noi treceri de pietoni iluminate pe drumurile județene din Cluj! Investiția ajunge la aproape 30 mil. lei

Noi treceri de pietoni iluminate pe drumurile județene din Cluj! Investiția ajunge la aproape 30 mil. lei
| Foto: playtech.ro

Este vorba de două noi proiecte cu finanțare europeană a forului administrativ județean clujean, privind creșterea siguranței rutiere.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat două proiecte de hotărâri care vizează  aprobarea unor investiții în domeniul creșterii siguranței rutiere pe drumurile județene.

„Principala noastră preocupare o constituie asigurarea unor condiții optime de circulație pe drumurile județene pe care le avem în administrare. În acest scop, urmărim constant identificarea unor surse de finanțare nerambursabilă prin intermediul cărora să dezvoltăm infrastructura rutieră de la nivelul întregului județ”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Primul proiect urmărește iluminarea, într-o primă etapă, a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi. Trecerile de pietoni vor fi, astfel, iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic.  

Totodată, pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.

Cel de-al doilea proiect vizează dotarea Consiliului Județean cu echipamente pentru creșterea siguranței traficului în județul Cluj. În acest sens, se intenționează achiziționarea a două ansamble formate din unitate de propulsie acţionată electric și maşină de mică capacitate (AIRLESS) manuală, respectiv două automăturătoare compacte acţionate electric.

Valoarea totală cumulată a investițiilor este de 29.775.216,7 lei, inclusiv TVA. Proiectele urmează a fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Comenteaza