Avem foarte mulți olimpici în România. De David Popovici a auzit o țară întreagă

Avem foarte mulți olimpici în România. De David Popovici a auzit o țară întreagă

Dar nu cred că ați auzit de Pavel Ciurea din București care a luat anul acesta aur la olimpiada internațională de matematică.

Nu ați auzit nici de Ioana-Noemi Munteanu din Buzău, care a luat bronz, tot anul acesta, la olimpiada internațională de biologie. Sau de David Preda din Focșani care a luat anul trecut aur la olimpiada de geografie.

Nu ați auzit de Andrei Dragomir, Alexandru Momoiu, Ionuț Stan, Mendel Mendelsohn și Felix Tudose care s-au întors plini de aur și argint de la olimpiada internațională de fizică care tocmai s-a terminat zilele trecute în Isfahan. Tot zilele trecute s-a încheiat și olimpiada internațională de chimie din Riyadh de unde s-au întors cu argint si bronz Luca Rascarachi, Radu Tăerel, Andrei Ciobanu și Matei Ursăchescu. Nu ați auzit nici de ei.

Că tot veni vorba, îi cunoașteți pe dascălii lor?

Dacă dați o căutare după copiii aceștia veți găsi știri cu câteva zeci, maxim sute de citiri, pe site-urile oficiale ale instituțiilor publice, ale școlilor unde învață, eventual în presa locală din orașele de unde sunt. Foarte puține citiri despre olimpicii noștri față de sute de mii și milioane de citiri despre droguri, alcool, violențe și, desigur, despre politicieni de la cel mai înalt nivel care se înjura unii pe alții.

Copiii aceștia – de fapt, tinerii aceștia – într-o zi vor descoperi o formulă matematică care va pune pe orbită rachete superluminice, vor dezvolta o aplicație pentru a limita progresul distrofiei musculare Duchenne sau vor inventa un produs de sinteza pentru a face solul rezistent la deșertificare.

Păcat însă ca o vor face după ce se vor fi stabilit în altă tară, unde performanța din sport, știință și cultură este finanțată cu foarte, foarte mulți bani.

Mediul de afaceri trebuie și poate să facă mult mai mult pentru tinerii olimpici români, fie ei din sport, știința sau cultura. Dar pentru asta mediul de afaceri trebuie sa îi cunoască pe olimpicii români. Iată-i, sunt cei de mai sus.

Comenteaza