Dragoş Damian, Terapia Cluj: "Fabricile din România au luat o țeapă mare mergând pe mâna guvernanților"

Dragoş Damian, Terapia Cluj: "Fabricile din România au luat o țeapă mare mergând pe mâna guvernanților"

Într-un comentariu despre măsurile de protejare a consumatorilor economici afectaţi de scumpirea energiei ministrul Dan Vâlceanu, a declarat “Unde ne vom opri? Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-l ajuţi!”

Absolut corect, însă cerutul de ajutor vine de la sine într-o țară intoxicată de pomană, în care zeci dacă nu chiar sute de mii de oameni sunt încurajați să nu facă nimic, de fapt sunt plătiți pentru asta.

De dată această însă lucrurile sunt mai complicate, comentariul ministrului vine pe fondul trezirii din toropeală a combinatelor chimice și alimentare energofage – adică marii contribuabili, cei ce plătesc sume importante la stat pentru pensii, sănătate, educație – care nu au nici o șansă să supraviețuiască creșterilor la utilități de 500-600% din prezent, cine știe ce va mai fi în următoarele luni.

Nerușinate, combinatele din țară vin și cer pomană. Neatente la semnalele discrete date de criza energetică încă din primăvara lui 2021 - când autoritățile de fapt spuneau: “stați liniștiți, creșterea este efectul liberalizării, rămâneți în piață liberă, prețurile vor scădea, etc.” - fabricile din România au luat o țeapă mare mergând pe mâna guvernanților în loc să creadă ce le-au spus atunci furnizorii de utilități, și anume că vin vremuri grele.

Dar, de data asta, problema guvernanților este la fel de mare precum cea a fabricilor din țară. Una este când vin la ține importatorii cu lobbiştii lor, mai trimit și câțiva ambasadori, mai strigă și UE către România, atunci se rezolva aproape orice. Fabricile din România în schimb, indiferent de capital, nu au fost luate în serios pentru că au lobby zero, odată pentru că nu timp pentru asta și apoi pentru că directorii lor sunt atât de automulţumiţi că nu s-au gândit niciodată să aibă o singură voce cu care să vorbească despre nevoie de producție și exporturi – a stat fiecare în silozul lui, încercând să obțină beneficii sectoriale, în loc să existe o singură voce care să vorbească pentru marii contribuabili industriali. Acum, guvernanți și industriași realizează pentru prima oară cât de fragilă este producția industrială din România și cât de dependență este România de importuri.

Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât țări din UE au început să dea compensări sau plafonări producătorilor industriali pentru a menține competitivitatea prețurilor la export. Astfel încât, fără un tratament proporțional, încercările fabricilor din țară de a-și crește prețurile pentru a absorbi umflarea utilităților vor rezulta în lipsa de competitivitate și reducerea veniturilor. Asta dacă nu trebuie să închidă, cel puțin în perioada de iarnă, pentru că vor fi incapabile să achite mega-facturile la utilități.

Așadar, pe nesimțite, probabil că povestea cu utilitățile va mai închide câteva fabrici, spre bucuria dezvoltărilor imobiliari care nu fac față cererii din rezidențial. Iar România mai pierde un pic de suveranitate economică dacă fabricile din țară nu primesc pomană și reduc activitatea sau se închid.

Dar cui îi pasă, avem creștere economică fie ea și din inflație, avem sectoare economice care pot compensa pierderile de mari contribuabili, avem banii din PNRR, putem importă dacă este nevoie, oricum nu mai avem muncitori să muncească în fabrici. De aceea am închis și producția internă de energie, pentru că putem aduce din import, iată, avem de unde aduce electricitate și gaz.

Nu există motive de îngrijorare din cauza închiderii acolo a una-două fabrici și nici rațiuni pentru care am concepe o strategie națională de producție industrială până în 2030.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza