Jos clopul! :)

Jos clopul! :)
Cum ajung unii în Consiliul Local? Pe bune, e o curiozitate legitimă.

Cei care participă la şedinţele de Consiliu Local pot avea tot felul de revelaţii. Una ar fi că se votează pe repede înainte; dacă opoziţia mai întreabă sau combate, în special prin Claudia Anastase, şefa grupului PSD, de la putere rar se aude câte o voce.

Ioan Bâldea este cel care mai cere cuvântul, în timp ce colegii lui ai zice că dorm, dacă nu şi-ar ridica sincron mânuţele, trecând proiectele cu tirul. Dar poate asta nu e tocmai o revelaţie; la fel se întâmplă şi în parlament. Apoi, sunt unii consilieri care vorbesc doar ca să deschidă gura, simţind probabil că le amorţeşte limba. În această categorie îl putem plasa pe PSD-istul Ovidiu Chifor. Pe bune: când vezi cine a ajuns în Consiliul Local ai o nouă revelaţie.

Chifor este politicianul (aproape) perfect: vorbeşte fără să exprime, combate fără argumente, se face de râs fără să bage de seamă. Găsiţi pe youtube un moment în care, în plin avânt pe subiectul deşeurilor, colegul Gabriel Oniga îi şopteşte ceva, iar el se opreşte dezorientat. „Scrieţi-i pe hârtie", replică Boc, declanşând un hohot general.

La ultima şedinţă de CL, Chifor a venit pregătit să atace. Mai întâi, Claudia Anastase a acuzat primăria că a transformat Clujul într-un şantier uriaş şi l-a făcut pe Boc să fie defensiv; să se scuze şi să dea explicaţii. L-a salvat Chifor, cu o afirmaţie care s-a dorit dură, dar nu a fost decât ieftină: „Nu v-aţi gândit la cetăţeni, ci cum să spargeţi oraşul".

Apoi, la discuţia despre refaţadizare, ochii PSD-istului au scăpărat din nou. „Dacă se va dovedi că cetăţenii nu vor putea plăti refaţadizarea ce faceţi cu ei? Îi mutaţi în Mănăştur?". Nu am înţeles prea clar pe cine lua peste picior: pe Boc sau pe mănăştureni? Primarul a făcut trimitere la noul Cod fiscal, în care, la propunerea Asociaţiei Municipiilor, cine nu îşi repară casa plăteşte impozit de cinci ori mai mare.

„Întrebaţi Guvernul dvs! Guvernul dvs. a aprobat Codul fiscal", a invitat Emil Boc, moment în care Chifor a sărit direct la jugulara fostului premier, off-topic şi la fel de ieftin: „Guvernul dvs. a adus ţara la faliment!" Unii ar putea numi asta, cu generozitate, opoziţie. Eu i-aş spune mai degrabă bufonerie.

Cum nu există publicitate negativă, iată că îi facem reclamă domnului Chifor, de care poate că până acum nu aţi auzit. Ca să vă faceţi o imagine completă, omul a fost trimis de două ori de partid să dea examen pentru a deveni directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi a picat, deşi era singurul candidat. În schimb a intrat în Consiliul Local, unde nu se dă examen oral.

Pe lângă calităţile enunţate, PSD-istul mai are una: vorbeşte într-un dulce grai ardelenesc. Nu-i bai frătiuc, aşa face şi Mihai Seplecan, la celălalt palat, ba chiar şi Aurel Tămaş, pe la nunţi. Nişte colegi din presă îşi scoteau pălăria în faţa lui Chifor, săptămâna trecută; ne raliem şi noi şi ne scoatem clopul.

Comenteaza