Model de creştere economică a României

Pe ce n-ar trebui să ne bazăm

 
- Pe infrastructură. Nici dacă am construi 100 km de autostrada pe an nu vom fi în stare să scurtcircuităm coridoarele europene între vest şi sud, ruta Ungaria – Serbia – Bulgaria este practic gata.
 
- Pe creditare. Pentru încă trei ani băncile vor oferi credite doar celor care n-au nevoie de ele, corporaţiilor (în baza contractelor globale) şi proiectelor garantate de stat.
 
- Pe conformarea voluntară. Cultură evazionistă este în gene, nu se poate schimbă. Toţi latinii sunt resemnaţi la gândul că statul lor nu foloseşte banii cum trebuie, şi de aceea fac eforturi proporţionale de a nu plăti taxe şi impozite.
 
- Pe industrie. Dezmembrarea industriilor grele bate din păcate reindustrializarea oportunistă din prezent. E târziu să mai dezvoltăm politici sectoriale şi nu suntem convingători în a atrage investiţii industriale. Şi mai mult, globalizarea va grăbi deflaţia industrială, multinaţionalele vor închide fabrici sau le vor reloca unde vor găsi costuri inferioare.
 
- Pe energie. Zăcăminte offshore, gaze de şist, energie neconvenţională - primele scumpe, celelalte controversate, ultimele improprii geografic. Au şanse mici să vină în următorii 10 ani şi când vor veni vor fi scumpe.
 
- Pe consum. Există un apetit în creştere pentru consum, însă este rezultatul mai degrabă a unui ciclu de înnoire a bunurilor de larg consum în condiţiile ieşirii din criză. Dar apetitul nu este educat pentru a cumpăra “fabricat în România”, şi de aceea consumul nu va avea recul şi în alte ramuri economice aşa cum are în ţările din Europa Centrală, unde a cumpăra ceea ce este produs local este un act natural.
 
- Pe populaţia activă. România contempla un dezastru demografic de nivel de extincţie. În 10 ani “decreţeii” (copii născuţi în 1965-1970), cel mai numeros grup demografic care duce în prezent economia în spate, va începe declinul biologic. Concomitent cu exodul, în absenţa alternativelor, a “baby-boom-ului economic” (copii născuţi în 2000-2005), al doilea cel mai numeros grup.
 

Pe ce ar trebui să ne bazăm din plin

 
- Pe repatrierea celor 3 (5 milioane, neoficial) de români care lucrează afară şi care sunt viitorii IMM-işti - este obligatorie reconstituirea populaţiei active, calificate. Suntem gata să finanţăm revenirea lor?
 
- Pe “viaţa la ţară”. Asta însemnând nu doar agricultură, ci tot ceea ce ar putea produce 65% din populaţia României care se află în mediul rural. Agricultură, exploatarea resurselor, servicii, construcţii, turism, meşteşuguri, suveniruri, etc.. Suntem gata să investim toate fondurile europene şi ajutoarele de stat pentru a propulsa România rurală?
 
- Pe mediul academic. N-or fi universităţile din România în top 500, dar suntem asaltaţi de studenţi străini care vin să înveţe aici. Probabil că s-a făcut o analiză şi se ştie de ce. Vrem să vină şi mai mulţi, aduc bani în economie.
 
- Pe exporturi către ţările emergente. Corporaţiile care au investit în România au făcut-o pentru a exportă iar antreprenorii români care au descoperit pieţele emergente jubilează. Aşadar, suntem gata să deschidem şase consulate în BRICS şi Turcia care să promoveze exclusiv exporturile din România? (în paranteză fie spus aici, pare mai bine să fi nealiniat economic, dacă ne uităm la evoluţia celor şase ţări mari şi a altora).
 
- Pe poziţia geografică. Am redescoperit în mod tragic că suntem plasaţi la graniţa a trei lumi, a căror singur limbaj comun va fi cel economic. Suntem abili să exploatăm noile coridoare care se deschid?
 
Cele mai de sus nu pretind o a fi o analiză ştiinţifică riguroasă, ci mai degrabă o trecere în revista simplistă şi onestă, a ceea ce are şi nu are România pentru a-şi putea crea în următorii cinci ani propriul model de creştere economică. La care se adaugă şi nevoia teribilă de lideri curajoşi. Care să vorbească despre “fabricat în România”. Care să cumpere sute de hectare de pământ sau sate întregi pentru a le viabiliza economic.

Care să facă săptămânal un carnaval pentru atrage turişti. Care să închidă fără regrete întreprinderi de stat care fac pierderi sau să naţionalizeze active strategice. Care să antagonizeze finanţatorii internaţionali sau directivele europene care ne pot leza interesele economice. Care să profite mai bine de locul unde ne aflăm pe harta. Care să creeze creştere economică mizând pe ceea ce România are, nu pe ceea ce visează să aibă.