Klaus Iohannis a fost ales preşedinte pe un imens val de simpatie. Şi, desigur, pe unul măricel de antipatie la adresa concurentului său. În sondajele recente, peste 60% dintre români spun că au votat cu primarul Sibiului, deşi numărătoarea oficială s-a oprit la 54,43%. Asta zice ceva despre starea de spirit creată, dar şi despre români, în general. Nu doar politicienii se dau după război cu învingătorii, ci şi unii dintre noi.
Suntem nerăbdători acum să aflăm încotro o va apuca Iohannis. La figurat, desigur, pentru că, la propriu, paşii nu îl pot duce decât către Palatul Cotroceni. Ce coincidenţă! Iohannis îşi va prelua mandatul în 22 decembrie, adică exact la aniversarea a 25 de ani de la victoria Revoluţiei române. Chiar şi data ne face să sperăm că am avut o nouă revoluţie şi că suntem în faţa unui restart, pentru noi, ca naţie.
Încărcat cu energia a peste şase milioane de români şi cu speranţele lor, deopotrivă, Klaus Iohannis va trebui să fie un soi de Superman. Super-eroul care pune România deraiată înapoi pe şine. Ştim cu toţii că premierul administrează ţara, iar preşedintele o reprezintă. Dar lui Iohannis i se cere să fie 2 în 1, ca un detergent cu balsam. Ca Obama, dacă vreţi. Nu ne-a plăcut că Traian Băsescu a vrut mereu să fie (şi) premier. O bună perioadă de timp, neoficial, a şi fost. De la Iohannis ne dorim acelaşi lucru, dar altfel. Vrem să respecte Constituţia, dar să creeze locuri de muncă. Să nu iasă zilnic cu steagurile în spate, dar să-i înfiereze pe corupţi. Dacă mă întrebaţi, nu aş vrea deloc să fiu în locul noului preşedinte.
Măcar un lucru însă îl poate face, tocmai pentru că are forţa dată de peste şase milioane de votanţi. Să-şi folosească întreaga influenţă pentru ca viitorul guvern - se ştie de pe acum că va fi unul PNL, dar nu se ştie când va fi instalat - să se situeze deasupra oricărei suspiciuni. Poate că Macovei ar trebui invitată la Justiţie, poate că Aurescu ar trebui să rămână la Externe, poate că Mircea Diaconu ar fi o soluţie inspirată pentru Cultură. Poate nu sunt cele mai bune exemple, dar înţelegeţi ideea. Să fie în sfârşit recunoscută competenţa, să fie premiată performanţa. La guvern, dar si la ultima şcoală de ţară. Victoria lui Iohannis a fost a unui outsider şi a penalizat o întreagă clasă politică. Dacă din spatele noului preşedinte se vor iţi capetele zâmbitoare ale lui Blaga, Igaş sau Falcă, am votat degeaba.
Misiunea lui Iohannis este incredibil de dificilă, pentru că aşteptările sunt foarte mari. Uneori, între sublim şi ridicol este o frontieră îngustă şi nepăzită. Noul preşedinte ar putea deveni, cu uşurinţă, din personajul extrem de popular, unul dezamăgitor. Iar noi nu vrem un nou Emil Constantinescu, ci un adevărat Superman, care să pună România pe şine cu Constituţia în mână.
