Pandemia a afectat imobiliarele, dar Clujul încă vinde bine

Pandemia a afectat imobiliarele, dar Clujul încă vinde bine

Numărul achiziţiilor de terenuri şi imobile a crescut în luna mai la nivel naţional, însă tranzacţiile sunt mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Mai exact, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în luna mai 2020, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 32.089 de imobile, cu 5.068 mai multe faţă de luna aprilie 2020, însă numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna mai a acestui an este cu 12.367 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.

Conform sursei citate, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna mai 2020, în Bucureşti - 5.266, Ilfov - 3.838 şi Cluj - 2.022, în timp ce judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj - 133, Covasna - 144 şi Hunedoara - 234.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna mai 2020, a fost de 20.700, cu 2.639 mai mic faţă de luna mai 2019. Luna trecută, cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 5.915, Ilfov - 1.919 şi Iaşi - 1.383, iar la polul opus se află judeţele Gorj - 31, Sălaj - 32 şi Harghita - 41.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în luna mai 2020 sunt Dolj - 444, Timiş - 407 şi Brăila - 350, se mai arată în comunicat.

Comenteaza