Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare din țară

Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare din țară
| Foto: mediafax.ro

În depozitele inspectoratelor şcolare au fost primite, sâmbătă şi duminică, 10.540.000 de teste rapide destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ, anunţă Ministerul Educaţiei. 

Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două.

Marţi acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată.

În consecinţă, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marţi sau miercuri, spune ministerul.

Comenteaza