Peste 1.000 de credincioși au ajuns deja la Mănăstirea Nicula. Recomandările autorităților

Peste 1.000 de credincioși au ajuns deja la Mănăstirea Nicula. Recomandările autorităților
| Foto: Prefectura Cluj

Pelerinajul la mănăstirea din județul Cluj a început, iar jandarmii și polițiștii au transmis o serie de sfaturi și recomandări. 

"Aproximativ 52 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca sunt prezenți pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase prilejuite de prăznuirea “Adormirii Maicii Domnului” la hramul Mănăstirii din localitatea Nicula, unde s-au adunat în jur de 1.500 de credincioși în incinta mănăstirii continuând afluirea spre interiorul mănăstirii.

Pe această cale, pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii le recomandă persoanelor care participă la acestă manifestare:

  • să respecte măsurile stabilite de organizatori precum și indicațiile și îndrumările jandarmilor;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.);
  • totodată, părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii;

În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul forțelor de ordine sau apelați numărul unic de urgență 112.

În scopul asigurării măsurilor de ordine publică şi rutieră pe raza municipiului Gherla şi în localitatea Nicula, aproximativ 100 de polițisti sunt la datorie, pentru ca toți credincioșii care se vor afla la Mănăstirea Nicula să celebreze în siguranţă această importantă manifestare religioasă.

Poliţiştii rutieri vor monitoriza în această perioadă principalele căi de acces spre mănăstire, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere, asigurarea fluenţei, precum şi pentru respectarea de către conducătorii auto a restricţiilor de circulaţie.

Polițiștii structurilor de ordine publică vor fi prezenți în zona dată în responsabilitate pentru prevenirea faptelor de furt (din/de auto, bagaje, din buzunare, poşete), combaterea comerţului stradal ilicit şi pentru menţinerea ordinii publice.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE transmise de polițiști:

Pentru a preveni furturile de/din buzunare, poşete sau genţi vă recomandăm să ţineţi cont de următoarele:

  • Țineţi pe cât posibil bagajul aşezat în faţa dumneavoastră;
  • Asigurați-vă că poşeta este închisă şi că se află în câmpul vizual şi în partea din faţă a corpului.
  • Portofelul trebuie păstrat într-un buzunar interior al vestimentaţiei, în partea din faţă, cât mai aproape de corp.
  • Fiţi vigilenţi tot timpul deoarece cei care comit astfel de fapte sunt bine îmbrăcaţi şi încearcă să inspire încredere.

Pentru a preveni furturile din autoturisme, trebuie să ţineţi cont de următoarele recomandări:

  • Atunci când părăsiți autoturismul, nu lăsați la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme, exemplificând în acest sens: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip "Diplomat", aparatură electronică, etc
  • Nu lăsaţi autoturismul deschis, chiar dacă îl părăsiţi doar pentru câteva momente;
  • Folosiţi sistemele tehnice de alarmă şi siguranţă antifurt, care sunt o piedică în calea infractorilor.

De asemenea, pentru prevenirea unor evenimente rutiere, în proximitatea lăcașurilor de cult recomandăm deplasarea cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană;

  • În condiţiile unor valori de trafic crescute, trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule;
  • Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite deplasarea pe partea carosabilă.

În zona manifestărilor religioase sunt prezente forţe de ordine, poliţişti şi jandarmi. Ei se află acolo pentru a vă asigura liniştea şi, de aceea, vă rugăm să urmaţi recomandările acestora.

De asemenea, 19 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj sunt prezenți la fața locului cu un punct medical avansat pentru a asigura, la nevoie, măsuri specifice pentru siguranța participanților.

Pompierii deservesc 2 autospeciale de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD.

Nu s-au raportat cazuri medicale.

Echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul mănăstirii pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.

Îi îndemnăm pe cetățenii care vor participa la evenimentele religioase să asculte îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități, iar dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați imediat echipajelor noastre", au transmis autoritățile. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza