Tökes vrea Transilvania protectorat al Ungariei
- Scris de Valentin Malaescu
- 28 Iul 2013, 22:24
- Politica
- Ascultă știrea

Prezent la Universitatea de Vară Balvanyos, Tökes a ajuns să vorbească despre autonomie în interiorul autonomiei. „Ne-am adunat pe un pământ autonom din Băile Tuşnad, într-o zonă autonomă a Băilor Tuşnad. Dacă sunteţi de acord, aş vrea să mai spun că suntem într-o locaţie din Ţinutul Secuiesc autonom", a spus fostul episcop reformat, potrivit Mediafax. Tökes a decis să treacă la preluarea întregii Transilvanii de către Ungaria, deocamdată sub formă de protectorat şi i-a cerut acest lucru lui Orban, prezent la Tuşnad. „Rugăm premierul Viktor Orban şi guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", a spus Tökes. Menţionăm că relaţia de protectorat poate exista între două state, fiind, practic, vorba de colonialism, statul care oferă protectoratul preluând bună parte din elementele suveranităţii statului aflat sub protectorat. Statul protector preia integral coordonarea politicii externe şi, uneori, în bună parte, şi dirijarea politicii interne a celuilalt stat. Orban n-a marşat la propunerea lui Tökes, preferând s-o ignore decât să-i dea vreun răspuns. Politicienii clujeni califică afirmaţiile ca fiind în afara oricărei realităţi. „Aşa ceva e imposibil. Acest domn uită pe ce lume trăieşte şi n-are nici o legătură cu România. Instituţiile statului ştiu ce au de făcut şi sper să-şi facă datoria", a comentat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. „Această declaraţie e în nota clasică a lui Tökes, nimic ieşit din comun. Asta e tot ce ştie Laszlo Tökes", a spus senatorul liberal Marius Nicoară. Preşedintele OT-PDL Cluj, Radu Moisin, pune cuvintele lui Tökes pe seama alegerilor europene. „Sunt declaraţii lipsite de orice formă de responsabilitate, apărute pentru că se apropie tot mai mult alegerile europarlamentare, iar Tökes şi ai lui vor să fie cât mai vizibili. Eu sper că domnul Viktor Orban, fiind premierul unei ţări europene, nu vă cădea într-o asemenea capcană politică şi nu va periclita relaţiile bune dintre România şi Ungaria pentru a face pe plac unor politicieni aflaţi în precampanie", a declarat Moisin. Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, consideră că Tökes a mers prea departe. „E binevenit orice ajutor din exterior pentru comunitatea maghiară, dar trebuie să avem grijă noi de noi şi orice pas înainte nu trebuie făcut decât în acord cu majoritatea din România", a comentat Mate.