Contraatac pe tema metroului. Ce i se reproşează lui Boc

Contraatac pe tema metroului. Ce i se reproşează lui Boc
Reprezentanţii PSD Cluj susţin că primarul Emil Boc îi acuză "cu nesimțire" pe oponenții săi de dezinformare a opiniei publice cu privire la "răzgândirile sale privind metroul, în lipsa oricărei viziuni de rezolvare a problemelor de trafic ale Clujului".

Aceştia îi reproşează edilului că "nu reușește să gestioneze proiecte mici de infrastructură, dar aduce în discuție proiecte megalomane", îi reproşează "indecența de a aduce în discuție proiecte așa-zis de viitor, când el nu e capabil să gestioneze problemele prezentului" şi că "uită de singurul document oficial care discută perspectivele mobilității urbane, care elimină metroul ca perspectiva pentru următorii 20 de ani".

"Dl. Boc declară că „există discuții legate de costuri" și că este viabil „pe termen lung", în ciuda faptului că Planul de Mobilitate Urbană se desfășoară până în 2030 și nu ia în calcul metroul ori costuri posibile legate de o asemenea variantă", afirmă liderii PSD, într-un comunicat de presă. 

Ei îi mai reproșează lui Boc că "dincolo de a posta acel document pe Internet nu e capabil să înceapă consultări cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, cu specialiști universitari pentru a avea o variantă finală, revizuită critic și aprobată a planului de mobilitate urbană", dar şi că "la felul în care a tratat și celelalte documente strategice ale Clujului, chiar și acest document va ajunge uitat într-un raft". 

"E revoltător, acuză de dezinformare, cât timp soluțiile propuse de dl. Boc și aproximări de costuri fanteziste nu apar în nici un document public. Mai mult, simpla postare a unui document pe site, fără consultări cu societatea civilă, nu înseamnă a-l pune în dezbatere publică, dovadă fiind susținerea de către primar a unor variante care nu apar în planul de mobilitate.
Există soluții pe termen scurt pentru deblocarea mobilității ale orașului, soluții față de care administrația Boc s-a dovedit incompetentă și dezinteresată",
mai afirmă social-democraţii. 

De asemenea, ei susţin că "în ciuda îndatorării orașului cu 50 de milioane RON din credite, Compania de Transport Public încă nu funcționeaza la parametrii optimi. Transportul în comun trebuie să aibă fluxuri mai eficiente, respectând sugestii ale specialiștilor și din mediul public. Doar așa transportul în comun va reuși să devină o alternativă atractivă și eficientă pentru șoferi.

Există o paletă întreaga de măsuri cu impact pozitiv si costuri gestionabile, precum optimizări în sistematizarea rutieră, restructurarea pistelor de biciclete trasate acum la întâmplare, lărgiri de giratorii, traversari pietonale supraterane sau subterane.

Orașul poate benefecia prin măsuri imediate de o mobilitate îmbunătățită, care să pună în valoare atât transportul în comun cât și cel personal motorizat sau non-motorizat. Toate acestea sunt posibile fără gogoși electorale și trimiteri la soluții nerealiste din viitor". 

În continuare, în comunicatul de presă remis vineri liderii PSD Cluj menţionează câteva citate care să exemplifice modul în care primarul Emil Boc se răzgândește în privința soluțiilor de trafic, în funcție de contextul electoral. 

Redăm mai jos citatele selectate şi incluse în comunicat:

„Eu nu spun că nu merită. Deocamdată se fac analize. Eu am propus o discuţie măcar de pricipiu pentru a se vedea ce ar însemna un metrou măcar de la Polus şi până la Aeroport. Costurile sunt de miliarde de euro, unu, două, trei sau patru miliarde de euro. Nu aş putea să vă spun exact, pentru că studiile sunt foarte aproximative. Se face o analiză pentru a se vedea cum va fi sustenabil un astfel de metrou la un oraş cu o jumătate de milion de locuitori. Eu cred că nu trebuie exclusă o astfel de variantă pe termen mediu şi lung", a declarat Emil Boc în martie 2016.

„Ne trebuie o alternativă la ceea ce avem acum. Soluția metroului nu se poate implementa la Cluj, pentru că avem un oraș cu jumătate de milion de oameni și cu un cost de 5 miliarde de euro pentru metrou. Ar fi o soluție care nu se poate susține financiar. Ar fi frumos să ai de la Polus la Aeroport o linie de metrou. Din nefericire costurile exorbitantate, de 5 miliarde de euro, nu ne permit nici să visăm. Metroul nu este sustenabil la o populație de jumătate de milion de oameni și la un buget de 210 milioane de euro cât are Clujul. Sunt realist că ar fi ideal să avem o soluție de metrou, dar nu este sustenabilă. Ar costa 5 miliarde de euro" - afirma Emil Boc în 2015.

„Am fost întrebat de un clujean despre acest proiect. Sigur, nu-l vom neglija nici pe acesta, dar eu am subliniat în mod clar că nu putem lua acum o decizie în privința unui astfel de obiectiv pentru că este mult prea costisitor. Îl vom studia în timp, să vedem dacă este fezabil" Emil Boc în martie 2016.

„Nu ne putem ascunde. Sunt două soluții mari și late asupra cărora trebuie să ne decidem în viitor și pe care le analizează și cei care se ocupă de studiul de trafic. Ori pe deasupra Clujului, ori pe dedesubt. Ori un monorail pe deasupra Someșului, ori dedesubt, prin pasaje subterane sau ceva de genul acesta, dacă vrem să găsim soluții pe terem lung" - afirma Emil Boc în 2015.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii PSD afirmă că soluțiile alternative la metrou, ca monorailul sau tunelul sub oraș, nu au fost luate în considerare ca soluții fezabile de către specialiștii care au realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj-Napoca.

„În vederea atragerii de noi călători în rețeaua de transport în comun, și deci pentru creșterea cotei modale a acestuia în contextul unui PMUD cu adevărat sustenabil, au fost luate în calcul următoarele două alternative:
• Construcția unui nou mod de transport pe axa vest - est (metrou, tramvai subteran,monorail)
• Funcționalizarea liniei de tramvai deja existente dar insuficient folosită, prin extinderea acesteia înspre vest, conectarea sa cu centrul orașului și creșterea vitezei operaționale prin acordarea de prioritate la intersecții și asigurarea unei căi de rulare separate.
În urma discuției cu reprezentanții autorităților locale a fost aleasă cea din urmă variantă în vederea exercițiului de construcție a celor trei scenarii alternative.

Figura de mai jos prezintă abordarea propusă pentru transformarea tramvaiului în coloana vertebrală a rețelei de transport public în Cluj-Napoca" - Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj-Napoca, p. 86 http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/Plan%20mobilitate%20Cluj%20Napoca.pdf", se mai arată în comunicat. 

Comenteaza