Ce ar fi făcut romanii mult mai repede decât Boc?

Ce ar fi făcut romanii mult mai repede decât Boc?
Romanii ar fi reparat podul care poartă numele fostului lor împărat, Traian, în două luni, cel puţin aşa susţine preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.

Lăpuşan a ironizat incapacitatea actualului primar de a rezolva problema podului Traian semi-prăbuşit. „Văd aici doi băieţi făcând măsurători în zonă şi îmi amintesc că prin 2008 am văzut, tot aşa, nişte băieţi dând găuri şi făcând măsurători pe Calea Moţilor. Spuneau că fac măsurători pentru tunel. Emil Boc e un monument al incompetenţei, care vorbeşte de centuri şi de trei ani e incapabil să semneze un ordin de începere a lucrărilor de reparare a podului Traian. Că tot e vorba de Traian, în două luni şi romanii făceau podul ăsta şi nu cu patru benzi, cu zece şi Boc nu e în stare de trei ani să de ordinul de începere a lucrărilor", a afirmat Lăpuşan, prezent la faţa locului.

În prezenţa presei, el a înşirat mai multe promisiuni neonorate de actualul primar. „În 2008 promitea că în 2012 pensionarii se vor putea trata la Băile Someşeni şi nici în ztiua de azi nu s-a mişcat nimic acolo. Tot în 2008 promitea că în 2012 vor exista în Lomb şase unităţi locative cu 30.000 de locatari. În fapt Lombul e groapa proiectelor lui Boc, cartierul Lomb, Centrul de Industrii Creative, Cluj Innovation City. Ca să nu mai vorbesc de dezastrul de la Pata Rât, gestionat de Boc atât ca primar, cât şi ca premier sau de Alin Tişe, Uioreanu şi Seplecan ca şefi la judeţ. Pata Rât e o pată pe obrazul Clujului, o marcă de proiect eşuat al PDL, PNL", a adăugat Lăpuşan.

Emil Boc n-a putut fi contactat, pentru a răspunde reproşurilor lansate de adversarii săi politici.

Publicat de Sc Provincia News la comanda Trop Media pentru PSD CLUJ, cod mandatar 21160002

 

 

Comenteaza