TU DECIZI! Ce le "mână în luptă" pe partidele cu zero şanse la parlamentare

TU DECIZI! Ce le
PNŢCD, PRM, PPUSL, PPMT sunt partide a căror glorie fie a apus de mult, fie rămâne doar o "Fata Morgana". Niciunul, însă, nu are, practic, nicio şansă să se apropie măcar de cele cinci procente necesare accederii în Parlament.

Deşi în majoritatea cazurilor resemnarea este cuvântul de ordine, unele refuză să moară şi au de gând să participe la alegerile parlamentare din decembrie. Spre exemplu, ţărăniştii au decis să îmbrace sumanele partidului Alianţa Noastră (AN) a lui Marian Munteanu şi să încerce o nouă penetrare a Parlamentului sub acoperire. Lăsând la o parte dramatismul situaţiei partidului lui Iuliu Maniu care speră că un brand nou-născut ar fi mai vandabil decât cel propriu, remarcăm faptul că PNŢCD este a la doua asemenea tentativă, după ce, în 2008, ţărăniştii au candidat la parlament deghizaţi în liberali, reuşind să-şi trimită un singur reprezentant la Bucureşti.

La acea vreme şi actualul preşedinte al PNŢCD Cluj, Horea Dan, s-a „vopsit" în liberal, fără succes, însă. El spune că anul acesta nu va mai repeta experienţa. „Personal nu voi candida. Colegii mei au luat decizia de a candida pe listele AN şi ser doreşte ca, în perioada următoare. Să atragem în această formulă ong-uri sau chiar alte partide, pentru a face pragul de 5% în alegeri. În situaţia în care se va realiza acest lucru, colegii noştri care vor intra în parlament vor reveni în PNŢCD. La Cluj vom stabili săptămâna viitoare cine va candida. În principiu, pe liste va fi paritate între candidaţii noştri şi cei ai AN", a spus Dan.

Alt partid intrat în moarte clinică cu mult timp chiar înaintea decesului fizic al fondatorului său este PRM. Multă vreme numărul doi la comandă, Gheorghe Funar a căzut în dizgraţie după ce a poftit la fotoliul de lider al lui Corneliu Vadim Tudor. După modelul brevetat de PNŢCD, la un momendat au existat două PRM-uri, unul al lui Vadim, altul al lui Funar. Fostul primar al Clujului crede că PRM nu mai are cum participa în alegeri şi trage nădejde că clona sa, mai tânără, PRU, va reuşi să intre în legislativ.

„Din păcate situaţia e tulbure la conducerea PRM de la Bucureşti. S-a erijat în preşedinte interimar domnul profesor Popescu Adrian, fără să fie ales de un congres, în condiţiile în care în statutul PRM nu există funcţia de preşedinte interimar. El şi-a depus dosarul la tribunal şi, fireşte, tribunalul i l-a respins, cum, mai mult ca sigur, va face şi Curtea de Apel. Fără o conducere validă, şansele PRM de a participa în alegerile parlamentare tind spre zero. S-a încercat o alianţă cu Partidul Poporului al domnului Cojocaru, care probabil nu va fi acceptată la Biroul Electoral Central.

Rămâne de văzut cum vor reuşi noile partide care se pretind a fi apărătoarele patriotismului să convingă electoratul. Într-adevăr, multe organizaţii PRM din ţară au trecut la PRU. E nevoie de un partid naţionalist în România, aşa cum sunt în toate ţările din Europa. Sper ca unul dintre ele să depăşească pragul electoral şi să intre în parlament", a declarat Funar.

Formaţiunea politică radicală maghiară păstorită de episcopul reformat Tokes Laszlo, PPMT a încercat, în repetate rânduri, până acum fără succes, să ajungă la o înţelegere electorală cu UDMR pentru alegerile parlamentare. Vicepreşedintele PPMT, Matis Jeno, spune că mai încearcă o dată. „Poziţia noastră de principiu este că, într-un fel sau altul, vom participa la alegerile parlamentare. Preşedintele nostru, Szilagyi Zsolt i-a trimis o scrisoare domnului Kelemen Hunor, în care îi propunea să stea la o masă la discuţii, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. O decizie finală vom lua la Consiliul Naţional, care va avea loc la sfârşitul lui septembrie sau începutul lui octombrie. Dacă nici acum nu vom ajunge la o înţelegere cu UDMR, am putea merge singuri sau, mai degrabă, oamenii noştri vor candida ca independenţi în judeţele Harghita şi Covasna", a explicat Matis.

În momentul în care preşedintele PC, Daniel Constantin, a decis ca formaţiunea să fuzioneze cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, conservatorii care i-au rămas fideli puşcăriaşului Dan Voiculescu au format PPUSL, al cărui preşedinte interimar este clujeanul Şerban Rădulescu. În urmă cu câteva săptămâni el trăgea nădejde că va găsi, după modelul brevetat de Voiculescu şi preluat apoi de UNPR, o „locomotivă" care să-i bage partidul pe uşa din dos în parlament. Se pare că n-a găsit-o, aşa că acum admite că şansele PPUSL chiar şi să participe la alegerile din decembrie sunt destul de mici.

„N-am mai făcut nicio alianţă, ideea e de a merge singuri în alegeri. Dar mai întâi va trebui să strângem 200.000 de semnături, ceea ce, pentru un partid ca al nostru nu va fi deloc uşor, pentru că avem organizaţii bune, dar avem şi organizaţii slabe. La Cluj avem o normă de 6.000 de semnături, care nu va fi o problemă. Dacă vom reuşi să strângem semnăturile, vom participa în alegeri, dar fără vise mari, pentru că sunt perfect lucid. Într-un partid nou, proiectele sunt pe termen lung. Vom încerca, totuşi, deşi fără mari şanse, dar ne vom face datoria cu onestitate. Nu suntem presaţi de necesitatea unui rezultat imediat, vom face lucrurile pas cu pas", a spus Rădulescu.

 

Comenteaza