Tăriceanu: Dacă şefa DNA se crede mai presus de lege, nu pot accepta

Tăriceanu: Dacă şefa DNA se crede mai presus de lege, nu pot accepta
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat marţi, timp de două ore, în comisia de control SRI, la final declarând că audierea sa poate fi un exemplu pentru alte persoane publice care nu răspund invitaţiilor comisiilor parlamentare, cum ar fi Laura Codruţa Kovesi.

"Am fost invitat să fiu audiat şi consider că nimeni nu e mai presus de lege. Este obligaţia mea de cetăţean să mă prezint, indiferent de funcţia pe care o am şi fac aluzie directă la persoanele care au refuzat să se prezinte în faţa comisiilor parlamenare. Daca şefa DNA crede că este mai presus de lege, denotă un comportament pe care nu pot să-l accept. Toţi trebuie să ne comportăm în acelaşi fel", a declarat marţi Călin Popescu Tăriceanu.

Şeful Senatului a fost audiat, marţi, după ce a acuzat, în mai multe ieşiri publice, existenţa unui stat paralel, al unui sistem care ghidează din umbră şi încearcă să acapareze toate instituţiile statului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit marţi, în Comisia SRI, despre câmpul tactic şi Binomul SRI-DNA, susţinând că Serviciul de Informaţii trebuie să revină la menirea sa, care nu este aceea de supraveghere a populaţiei.

"Situaţia pe care România o traversează, încă, în legătură cu funcţionarea instituţiilor de forţă. Nu ne sunt străine îngrijorările în legătură cu Binomul SRI-DNA, a fos unul dintre subiectele discutate. Cred că a existat o perioadă în care aceste derapaje grave, cum erau protocoalele secrete SRI-DNA, extinderea câmpului tactic până în instanţă, sunt lucruri inacceptabile, într-o ţară democratică ce pune mai presus de orice cetăţeanul", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după audierea din Comisia SRI.

Acesta a mai declarat că a văzut o schimbare de atitudine de la preluarea conducerii SRI de către Eduard Hellvig

"Salut deciziile luate de acesta, care sunt în conformitate cu revenirea (n.r. Serviciului) la misiunea sa esenţială, nu supravegherea cetăţenilor şi transformarea serviciului în poliţie judiciară", a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că DNA i-a comunicat că nu au existat procese verbale de redare, după ce telefonul i-a fost pus sub ascultare în anul 2014, afirmând că există riscul să existe şi alţi beneficiari ai mandatului de ascultare în afară de DNA.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că în anul 2012 a fost ascultat în dosarul în care ulterior s-a disjuns acuzaţia şi acţiunea împotriva sa de mărturie mincinoasă.

Preşedintele Senatului a afirmat că DNA i-a comunicat, la cerere, că nu au existat informaţii relevante în legătură cu dosarul în care au fost făcute cercetări.

 

Comenteaza