Conservatorii fug de găurile negre

Conservatorii fug de găurile negre

Liderul PC Cluj, Decebal Manole Bogdan, a prezentat ieri o scrisoare deschisă a partidului său, adresată reprezentanţei Comisiei Europene în România, în care conservatorii se arată îngrijoraţi că experimentul cu particule subatomice demarat astăzi la Geneva, Elveţia, “este extrem de riscant pentru siguranţa planetei”.

 

“Ne îngrijorează faptul că rapoartele Centrului European pentru Cercetare Nucleară spun că există o posibilitate infimă ca experimentul să creeze găuri negre mărunte cu durată de viaţă redusă sau «monopoluri magnetice» care distrug protonii din atomi.

 

 Considerăm că acest experiment este unul extrem de riscant pentru siguranţa planetei noastre şi solicităm Comisiei Europene stoparea acestuia”, se arată în protestul conservatorilor. Conform lui Bogdan, “este normal să existe rezerve faţă de ceva care nu s-a mai făcut”.

 

însă titularul cursului de fizică nucleară de la Facultatea de Fizică a Universităţii Babeş-Bolyai, profesorul Liviu Dărăban, arată că fobia conservatorilor faţă de presupusele efecte negative ale experimentului nuclear este nefondată. “Nu există nici un pericol.

 

Se momesc mase de particule extrem de mici în capcane magnetice foarte puternice, care le ţin până mor. Se fac tot felul de speculaţii, că aceste găuri negre au câmpurile atât de mici, încât nici lumina nu scapă, dar în acest experiment nu se poate întâmpla nimic rău”, a explicat Dărăban.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .