Totul despre moţiunea de cenzură, pe ziuadecj.ro

Totul despre moţiunea de cenzură, pe ziuadecj.ro
Site-ul cotidianului nostru, ziuadecj.ro, v-a ţinut la cald cu informaţii privind desfăşurarea evenimentelor de la Palatul Parlamentului.
12:12 Duvăz: Guvernarea nu se mai bazează pe susţinere publică reală, ci doar pe măsuri de forţă
Senatorul Bogdan Niculescu-Duvăz (PSD) a declarat astăzi în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului că parlamentarilor le-a fost interzis astăzi accesul în clădire de către forţele de pază.

13:21 România iese din recesiune anul viitor
România ar urma să iasă din recesiune anul viitor, a anunţat astăzi din nou premierul Emil Boc, la lucrările moţiunii de cenzură. Cu condiţia ca guvernul să rămână acelaşi şi ca măsurile luate de acesta să continue.

13:33 Blaga: Măsurile, deşi dure, trebuie continuate
Fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, actual senator, a declarat astăzi în lucrările privind moţiunea de cenzură că măsurile luate de guvern, deşi dure, “trebuie continuate” pentru că “sunt bune”.

13:50 Titus Corlăţean: Să vorbeşti despre statul de drept în România a ajuns să fie o glumă
Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat şi vicepreşedinte al PSD, Titus Corlăţean, i s-a adresat astăzi premierului Emil Boc, în două rânduri, ca “fost prim-ministru” în intervenţia pe care a avut-o în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului pe tema moţiunii de cenzură înaintată de PSD şi PNL.

14:06 Antonescu: Boc este primul asistat al ţării. E încă tânăr, trimiteţi-l la muncă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat astăzi de la tribuna parlamentului, în şedinţa reunită a celor două Camere, că premierul este “primul asistat al ţării” şi că din această postură are “curajul” să ceară reducerea salariilor din sistemul bugetar.

14:11 Antonescu, salut şi atac dedicate lui Vasile Blaga
Crin Antonescu l-a salutat de la tribuna parlamentului, în mod surprinzător, pe Vasile Blaga. A explicat de ce în discursul său.

14:41 Ialomiţianu, pe urmele lui Boc: Soluţiile opoziţiei sunt superficiale şi aruncă România în haos
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, spune şi el, după premierul Emil Boc, că soluţiile oferite de opoziţie în moţiunea de cenzură ar arunca România în inflaţie şi haos şi adaugă că acestea sunt “superficiale, departe de realităţile economice”. “Textul moţiunii de cenzură conţine minciuni”, a mai spus Ialomiţianu.

15:05 Vosganian către Boc: urâţi poporul, dezonoraţi funcţia de premier
Fostul ministru al Finanţelor Publice, Varujan Vosganian, a acuzat că guvernul “urăşte poporul”, date fiind măsurile pe care le ia. Declaraţia a fost făcută de la tribuna parlamentului, unde Camerele reunite analizează astăzi moţiunea de cenzură împotriva guvernului depusă de opoziţie.

15:21 Udrea: Românii decontează factura greşelilor făcute de fostele guvernări
Echipa care formează actualul guvern este “cea mai reformatoare şi mai onestă echipă de guvernare din ultimii 20 de ani”, consideră ministrul Turismului, Elena Udrea, la tribuna parlamentului, în şedinţa reunită a celor două Camere.

15:27 Ponta: Boc să-şi aducă aminte de trecutul său comunist
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut astăzi referire la trecutul premierului Emil Boc, care ar fi participat la o şedinţă a Comitetului Executiv al PCR în Cluj, în 1989. “Îl rog pe premier să-şi aducă aminte ce a fost atunci, eu eram prea tânăr”, a spus Ponta.

15:54 Nicoară: Dacă moţiunea trece, Guvernul Boc este primul guvern fără nici un vot “pentru”
În cazul în care moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie nu va fi votată, Guvernul Emil Boc devine “acel guvern fără nici un vot ”, consideră senatorul clujean Marius Nicoară (PNL) într-o declaraţie publică remisă astăzi.

18:17 Moţiunea a picat. Guvernul Boc rămâne în funcţie
Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 236 de voturi necesare pentru dărâmarea Executivului. Chiar dacă se mai votează, în sală nu sunt 236 de parlamentari. Opoziţia nu a reuşit să adune numărul de voturi necesar pentru trecerea moţiunii de cenzură. Parlamentarii puterii nu au votat.

Etichete
Comenteaza