Totul despre CFR Cluj - Bayern München, pe ziuadecj.ro

Totul despre CFR Cluj - Bayern München, pe ziuadecj.ro
Site-ul www.ziuadecj.ro v-a ţinut la curent pe toată durata zilei de ieri cu cele mai “calde” ştiri dinaintea celui mai important meci disputat în capitala Transilvaniei, acela dintre CFR Cluj şi vicecampioana Europei, Bayern München.
Site-ul www.ziuadecj.ro v-a ţinut la curent pe toată durata zilei de ieri cu cele mai “calde” ştiri dinaintea celui mai important meci disputat în capitala Transilvaniei, acela dintre CFR Cluj şi vicecampioana Europei, Bayern München.

Vezi aici o galerie foto

12:48 Iuliu Mureşan: “Avem doi-trei jucători care pot face diferenţa”. Vezi care sunt aceştia
Doi-trei dintre jucătorii echipei clujene pot face diferenţa în meciul din această seară cu Bayern München, subliniază preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan. “Sunt doi-trei jucători care pot face diferenţa, sigur că şi echipa câştigă, dar diferenţa o poate face Traore, care este un jucător foarte, foarte bun, le place şi lor; ne-au întrebat de el. De Zerbi e al doilea jucător şi Bastos, dar oricare jucător poate face diferenţa şi, în primul rând, dacă echipa va munci foarte mult şi va da maximum din ea, va trebui să se autodepăşească pentru a nu pierde cu Bayern München”, a precizat Mureşan. “Ne vom apăra, dar vom şi ataca, după cum am făcut şi la München. Trebuie să ne asigurăm spatele întâi, să nu luăm gol şi apoi să încercăm să dăm un gol al victoriei”, a adăugat preşedintele clubului de fotbal clujean.

13:08 Fanii bulgari ai lui Bayern München au venit la Cluj pentru meciul de diseară
Un grup de fani ai formaţiei Bayern München au sosit în urmă cu puţine momente la Cluj, tocmai din Bulgaria, pentru meciul pe care favoriţii lor îl vor susţine în această seară în compania lui CFR Cluj, în grupa E a Ligii Campionilor. Un grup de simpatizanţi ai formaţiei Bayern München au sosit în urmă cu puţine momente la Cluj, tocmai din Bulgaria, pentru meciul pe care favoriţii lor îl vor susţine în această seară în compania lui CFR Cluj, în grupa E a Ligii Campionilor. “Am venit cu microbuzul, din Bulgaria, alături de alţi 15 fani. Am înţeles că vor veni suporteri din toată Europa. Nu ştim cu exactitate câţi fani vom fi pe stadion, sper cât mai mulţi. Vom bate cu 10-0. Glumesc. Bayern va câştiga, oricum”, ne-a declarat Stephan, unul dintre fanii bavarezilor sosiţi din ţara vecină.

13:32 1-1, pronosticul suporterilor lui Bayern
Suporterii echipei germane nu sunt convinşi că Bayern poate învinge la Cluj. Fanii lui Bayern s-au plimbat astăzi prin centrul Clujului, în căutarea unui pub. Ei nu erau din cale afară de optimişti înaintea partidei cu CFR. “1-1 cred că va fi, cel mult 2-1 pentru noi. Echipa nu este în cea mai bună formă, avem şi mulţi jucători accidentaţi”, a spus Michael. Neamţul a mai apreciat că oraşul este frumos, că dintre echipele româneşti a auzit de Steaua, care era un club important acum 20 de ani, şi că CFR este o formaţie bună, dar cam “debilă”, după cele autogoluri pe care le-a marcat la München.

15:36 Cel mai bun fotbalist european din 1996, la CFR - Bayern
Matthias Sammer, câştigătorul trofeului Balonul de Aur, acordat celui mai bun fotbalist european, în 1996, a sosit şi el la Cluj, pentru a asista la partida dintre CFR Cluj şi Bayern München. Fost jucător al echipelor Dinamo Dresda, VfB Stuttgart, Internazionale Milano şi Borussia Dortmund, Sammer este, în prezent, director tehnic în cadrul Federaţiei Germane de Fotbal. El a obţinut în 1995 şi 1996 titlul de cel mai bun fotbalist german al anului, iar în 1996 a fost declarat cel mai bun fotbalist european.

16:41 Peste 13.000 de bilete vândute la CFR - Bayern
Un număr de 13.000 de bilete, incluzând şi pachetele de tichete pentru toate meciurile din Liga Campionilor, de acasă, ale CFR-ului au fost vândute până la această oră pentru meciul dintre echipa clujeană şi campioana Germaniei, Bayern München. Reprezentanţii clubului de fotbal clujean estimează că până la ora începerii partidei în tribune vor lua loc 14-15.000 de spectatori. Capacitatea stadionului pentru meciurile din Liga Campionilor este de aproximativ 21.000 de spectatori.

18:15 Puteţi paria pe autogoluri, în CFR - Bayern. Cota e de 13
13 lei pentru unul singur, aşa se răsplăteşte un autogol al CFR-ului în meciul de astăzi. “Performanţa” clujenilor de la München, două autogoluri, marcate de Cadu şi Panin, le-a dat idei caselor de pariuri. La partida CFR - Bayern, din această seară, se poate miza inclusiv pe autogoluri. Cotaţia oferită de agenţia bet365 este de 1300, adică 13 lei pentru fiecare leu investit.

20:24 Music Pub s-a transformat, miercuri, în Bayern Pub
Sute de fani germani au transformat, pentru o zi, localul Music Pub într-un veritabil Bayern Pub. Aproape toate mesele au fost ocupate de suporteri bavarezi, care au băut multă bere şi au urmărit pe plasmele din local imagini de la meciurile precedente ale münchenezilor. Fanii s-au împrietenit uşor cu multe clujence, care i-au însoţit în pub. Alţi suporteri au ajuns încă de la ora 20:00 la stadion. Deşi Allianz Arena este una dintre cele mai impresionante arene din lume, fanii germani au dorit să se fotografieze şi cu stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

20:34 Suporteri ai CFR-ului şi ai lui Bayern, înfrăţiţi, în barul de lângă stadion
Fanii celor două echipe care se întâlnesc deseară în Gruia nu se duşmănesc. Dimpotrivă. Zeci de fani ai CFR-ului şi ai lui Bayern s-au intersectat înaintea meciului, în barul de lângă stadion. Nu a ieşit scandal, din contră. Suporterii au ajuns să ciocnească halbe de bere, să cânte la unison şi chiar să facă schimb de fulare cu însemnele cluburilor.
“Am făcut schimb de fulare, că nu în fiecare zi vine Bayern la Cluj”, a declarat o suporteră a CFR-ului, pentru ziuadecj.ro.

21:16 Beckenbauer a venit la stadion cu o oră înainte de meci
Multe personalităţi la meciul din Gruia. Cea mai importantă este Franz Beckenbauer, care a ajuns la stadion cu o oră înainte de meci. “Kaiser” Franz are contract cu televiziunea Sat 1. Dintre personalităţile locale au venit primarul Sorin Apostu, viceprimarul Laszlo Attila, consilierul preşedintelui Traian Băsescu, Peter Eckstein Kovacs. De asemenea, au intrat la tribuna oficială fostul antrenor al Stelei, Emerich Jenei, şi preşedintele AJF Cluj, Patriţiu Abrudan.

21:20 Bud: Traore va înscrie în seara asta
Atacantul a declarat, la TVR, că simte că ivorianul va marca. Cristi Bud, atacantul CFR-ului care nu are drept de joc în seara asta, presimte că Traore va înscrie contra lui Bayern. “Simt că Traore va înscrie. Traore este cel mai bun atacant din campionatul României, de asemenea şi Bjelanovic este un atacant excelent”, a spus Bud, la TVR.

Etichete
Comenteaza