Lăpuşan, PSD: Legea Educaţiei poate fi adoptată doar prin consensul partidelor

Lăpuşan, PSD: Legea Educaţiei poate fi adoptată doar prin consensul partidelor
Decizia Curţii Constituţionale de astăzi privind Legea Educaţiei Naţionale “pune procesul legislativ pe făgaşul său normal”, consideră preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.
“PSD Cluj salută decizia Curţii Constituţionale, pe care o apreciază ca fiind strict juridică şi greu de contestat. PSD apreciază faptul că, în România, mai există instituţii ale statului care nu pot accepta comenzi politice şi care judecă strict pe baza legii. Curtea Constituţională a reuşit să îşi păstreze consecvenţa, în raport cu decizia luată anul trecut, tot pe asumarea răspunderii la Legea Educaţiei”, a arătat Lăpuşan într-un comunicat de presă.

El adaugă că are încredere că senatorii din Comisia de Învăţământ “astfel încât Legea Educaţiei să fie finalizată şi trimisă plenului pentru vot”.

“Legea Educaţiei va afecta învăţământul românesc pe o lungă perioadă de ani. Un astfel de act normativ nu poate fi adoptat decât prin consensul partidelor, pentru a pune capăt procesului modificărilor permanente, odată cu schimbările de guvernare. O astfel de lege trebuie făcută pentru sistemul de Învăţământ, nu pentru orgoliile politice ale lui Emil Boc, Traian Băsescu şi Daniel Funeriu. Atitudinea Guvernului, de a respinge consensul, nu a făcut decât să pericliteze eforturile de reformare a sistemului de învăţământ”, a mai arătat el.

Comenteaza