1.000 de persoane la marşul de Ziua Maghiarilor de pretutindeni. Au apărut reprezentanţi ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate FOTO

1.000 de persoane la marşul de Ziua Maghiarilor de pretutindeni. Au apărut reprezentanţi ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate FOTO
Aproximativ 1.000 de persoane iau parte la tradiţionalul marş de Ziua Maghiarilor de pretutindeni, la Cluj-Napoca, ce a început în urmă cu puţine minute în centrul oraşul.

Manifestanţii au pornit în marş de la Institutul Teologic Protestant pe bulevardul 21 Decembrie, spre catedrala "Sf. Mihail" din piaţa Unirii. Deocamdată, în grupul acestora nu se văd membrii sau steaguri ale grupărilor politice extremiste. Evenimentul este unul paşnic. Se flutură mai multe steaguri ale Ungariei şi României.

Există şi un steag al Transilvaniei: albastru, roşu, galben - pe orizontală şi are o stemă cu cele şapte turnuri şi o acvilă. Bărbatul care îl poartă spune că acum a fost inventat.

Un mic "incident" a avut loc în dreptul Prefecturii Cluj, când şoferii aflaţi la semafor au claxonat insistent participanţii la marş.

150 de jandarmi sunt pregătiţi pentru evenimentele de astăzi din centrul Clujului: 50 însoţesc marşul maghiarilor, alţi 50 vor supraveghea acţiunea organizată de Noua Dreaptă în Piaţa Mihai Vitezul, iar alţi 50 sunt amplasaţi în puncte strategice.

UPDATE: Un membru PPMT a adus şi un steag al Ţinutului Secuiesc. La marş sunt prezenţi deocamdată Viceprimarul Clujului, Horvath Anna, consilierii Vakar Istvan şi Csoma Botond.

După ce vor participa la o slujbă la catedrală, maghiarii vor pleca, tot în marş, spre strada Avram Iancu.

UPDATE: Circa 10 tineri făcând parte din Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate stau la intrare în faţa catedralei Sf. Mihail. Aceştia au încercat să se infiltreze la marş în dreptul magazinului Sora, dar au fost îndepărtaţi de către organizatori. Discuţia a fost reluată în faţa bisericii din Unirii, dar tinerii au invocat dreptul la "libertatea de mişcare" aşa că au fost lăsaţi să intre în lăcaşul de cult. Ei au venit îmbrăcaţi în negru şi poartă steaguri ale Ţinutului Secuiesc, ale Ungariei şi un drapel Arpadian.

Nu a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine.

UPDATE: Maghiarii au ajuns la clădirea fostului Hotel Biasini, locul unde poetul revoluţionar Petofi Sandor a înnoptat în 1848. La eveniment sunt prezenţi şi primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, prefectul Gheorghe Vuşcan, membrii PPMT, senatorul Mate Andras Levente. Se rostesc discursuri, se cântă melodii tradiţionale şi se vor depune coroane de flori.

La finalul evenimentului, numărul participanţilor a ajuns la 1.000.

 

Comenteaza