A început congresul USR de la Cluj. "Ne propunem să devenim al doilea partid din România şi în 2020 să dăm un premier"

A început congresul USR de la Cluj.
La Cluj-Napoca a început primul congres naţional al partidului Uniunea Salvaţi România (USR). În cadrul evenimentului se va alege preşedintele formaţiunii şi se va aproba noul statut al partidului.

În prima zi a congresului vor avea loc dezbateri pe prevederile statutului, iar după aprobarea acestuia pe articole, punct cu punct, va fi dat votul final pe acest document.

Preşedintele partidului va fi ales sâmbătă. Clujul are un candidat la cea mai înaltă funcţie în USR, este vorba despre deputatul Emanuel Ungureanu care concureză cu alţi trei colegi: Nicuşor Dan, Şerban Marinescu şi Cornelia Florina German. 

În cuvântul de deschidere la congres, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că USR îşi propune să devină al doilea partid din România, iar la viitoarele alegeri din 2020 să aibă un scor foarte bun astfel încât să-i permită să propună viitorul premier la ţării. 

Nicuşor Dan a declarat, de asemenea, că USR se va bate cu şanse mari la viitoarele alegeri locale pentru câştigarea primăriilor din marile oraşe ale ţării. 

 

Propunerea de divizare a USR vine din interior. "Diferiţi, dar împreună"

Ce clujeni vor să conducă USR

Comenteaza