Alin Tișe șterge pe jos cu susținătorii lui Cîțu: „Nu știau prin ce părți ale corpului să-l mai pupe pe domnul Orban”

Alin Tișe șterge pe jos cu susținătorii lui Cîțu: „Nu știau prin ce părți ale corpului să-l mai pupe pe domnul Orban”
| Foto: g4media.ro

Președintele Consiliului Județean Cluj este supărat pe situația actuală din PNL și nu crede în reforma partidului atât timp cât se va lucra cu aceeași echipă.

Tișe susține că PNL are nevoie de politicieni noi, performanți, în funcțiile de la nivel național, criticându-i pe liderii liberalilor care confundă funcția publică cu propria persoană și care consideră că fără ei, partidul nu există.

Liderul forului administrativ județean are o altă perspectivă asupra reformării PNL decât cea a liderilor care învârt aceeași oameni în funcții importante din România. Reforma formațiunii politice nu se referă la a fura tronul altuia, ci la viziuni mult mai profunde asupra partidului.

Șeful unui partid trebuie să demonstreze performanță și să reprezinte un exemplu pentru organizațiile județene, este de părere președintele CJ Cluj, iar PNL are nevoie de oameni noi la nivel național.

Alin Tișe critică susținătorii lui Cîțu. „Nu știau prin ce părți ale corpului să-l mai pupe pe Orban”

Președintele CJ Cluj critică în termeni duri politicienii care l-au ținut în palme pe actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, până în prezent, ulterior trecând în tabăra lui Florin Cîțu și atacând toate măsurile contracandidatului său.

„Până acum o lună, eu eram singura voce din țară care critica deciziile lui Orban. Au fost unii care au stat la cutie, au stat la capac și nu știau prin ce părți ale corpului să-l mai pupe pe domnul Orban numai ca să obțină niște favoruri, iar acum mulți dintre ei au devenit mari reformatori ai partidului, spunând că dacă-l înlocuiesc pe Orban cu altcineva, deodată partidul acesta se va reforma tot cu ei pe poziții de miniștri, de secretari de stat, de funcții importante.

Nu așa văd eu reforma unui partid – prin a-l înlocui pe X cu Y, ci eu văd reforma ca o viziune profundă, cu oameni noi, oameni care să imprime credibilitate partidului, care să fie locomotiva partidului. Nu organizațiile județene trebuie să fie reforma partidului, ci cele centrale. Biroul național trebuie să fie de o anumită credibilitate, peste organizațiile locale, că de asta sunt acolo oamenii cei mai buni dintr-un partid.

Cei mai buni oameni dintr-un partid trebuie să fie cei mai credibili, ca să poată trage partidul înainte. Atât timp cât la centru partidul nu este tractat, iar organizațiile județene trebuie să muncească de n ori mai mult pentru a acoperi lucrurile negative care se întâmplă la nivel central, în niciun caz nu putem reforma partidul. De aceea, eu spun și cred că reforma partidul presupune mult mai mult, nu a înlocui scaunul unuia cu al altuia. Înseamnă oameni noi, credibili, care au performanță politică și administrativă”, a declarat Alin Tișe, potrivit evz.ro.

 Florin Cîțu nu va reuși să performeze cu aceeași oameni

Președintele CJ Cluj este de părere că Florin Cîțu nu va reuși să reformeze partidul atât timp cât va pune în funcții importante aceeași oameni. Pentru a îndrepta situația formațiunii politice în bine, PNL are nevoie de oameni noi. Mai mult decât atât, partidul s-a personalizat mult prea mult, este de părere președintele CJ Cluj, care consideră că un om nu poate aduce schimbarea de unul singur, ci alături de o echipă performantă.

„Indiferent cine va prelua șefia – Cîțu, Orban sau altcineva – nu va putea reforma PNL cu aceeași oameni, aceleași fețe, care nu mai au credibilitate și care an de an, ani mulți, rămân și își schimbă pozițiile între ei. Nu există ca un partid cu atât de mulți membri să nu poată genera miniștri performanți sau să facă performanță la nivelul doi. Atunci, ne ducem acasă și nu mai facem politică.

 Un partid nu este legat de un om. Se personalizează foarte mult acest partid. Un om nu poate reforma acest partid și nu poate să aibă soluții miraculoase, nu există așa ceva. De aceea, soluția este o echipă de oameni performanți, care au demonstrat politicii administrative că pot aduce voturi, care au făcut performanță acolo unde au fost și care pot să impună credibilitate.

Un om fără credibilitate la el în județ, nu are cum să fie credibil la nivel național. Cum o să fii tu foarte bun la nivel național dacă nu ai fost credibil la tine în județ? Oriunde în lume, un partid trebuie condus de oameni credibili. Prea mult se discută despre un singur om, în timp ce aceeași oameni se învârt. Îi fură scaunul lui Orban acum, dar vor fura și scaunul la următorul și tot așa se schimbă locul unuia cu altul și partidul nu crește în credibilitate.

Lideri din PNL confundă funcția publică cu propria persoană. „Cred că fără ei, partidul nu există”

Pretindem că suntem urmașii marelui partid istoric, dar avem un partid modern cu niște principii pe care trebuie să le respectăm. Despre asta e vorba, pentru că ești membru PNL și ești obligat să le respecți. Sunt oameni în partid care cred în aceste valori. Eu toată viața am avut o profesie liberală, ca atare mie nu-mi poate da nimeni din PNL lecții, atât timp cât în viața lui nu a avut o profesie liberală.

Cred că sunt mulți oameni în partid care respectă aceste principii, însă, din păcate, avem anumiți lideri – pe care nu trebuie să-i numesc eu, pentru că se vede din credibilitatea pe care o au – care creează prejudicii partidului, pentru că ei confundă funcția publică cu propria persoană. Ei cred că dacă nu sunt miniștri sau în alte funcții, nu se mai învârte Pământul. Sau cred că fără ei, partidul nu există.

Sau eu trebuie să mă apuc să laud în țară un ministru pentru simplul fapt că e colegul meu de partid și dacă nu-l laud, mă sancționează și mă dă afară din partid. Păi dacă spui aceste probleme în partid și nu te ascultă nimeni, unde să le spui? Să le spui singur în baie? Dacă semnalezi că există o problemă și nu poți spune oamenilor să respecte anumite decizii sau că o decizie legată de un anumit lucru este greșită, iar ministrul s-a trezit dimineața cu ea în cap, eu trebuie să-l apreciez pe acel ministru, care poate e un incompetent în domeniu? Asta nu înseamnă că eu doresc răul partidului, dar văd diferit lucrurile.

„Dacă nu sunt pregătiți, să cedeze locul”

Eu nu am nimic de împărțit cu nimeni, dar cât timp sunt în partid doresc să am anumite valori și anumiți oameni care să conducă partidul, cel puțin la nivelul nostru, al celor care conducem la nivel județean partidul. Pe mine nu mă poate conduce cineva care îmi este inferior. Nu mă poate convinge de nimic. El trebuie să ne fie superior nouă, de la nivel județean. Nu-i obligă nimeni să fie lideri naționali. Dacă nu sunt pregătiți, să cedeze locul altora, dar aici discutăm despre performanță electorală, nu despre X sau Y.

Nu poate funcționa un partid așa. Oamenii trebuie să ne legitimeze, nu noi între noi. Noi între noi putem discuta – ce frumoși, cât de deștepți sunteți, ne ducem la ședințe, participăm. Unii dintre ei au rezultate electorale, alții nu au. Unii dintre ei sunt de 20 de ani șefi și nu au rezultate la ei în județ, dar sunt lideri naționali. Alții sunt la ei în județe și muncesc și nimeni nu-i știe la nivel național. Și ce spun în campanie electorală? Luați exemplul Clujului, luați exemplul județului nu știu cui, uitați ce performanță electorală au făcut. Păi și atunci, tu de ce nu faci ca ei? Sau de ce nu accepți că ești un lider inferior celui de la Cluj, dacă tot lauzi Clujul? Păi ori ne lăudăm și suntem buni tot timpul, ori numai când avem interes.

Despre asta sunt alegerile în partid. Se termină mandatul unuia și trebuie să vină al altuia. Asta nu înseamnă că dacă am o opțiune între patru candidați, eu am ceva împotriva celorlalți. Nu am un meci personal cu nimeni. Partidul înseamnă alinierea la un statut, dar nu uniformizarea membrilor”, a explicat președintele CJ Cluj.

Alin Tișe a subliniat că nu își exprimă, momentan, alegerea în ceea ce privește viitorul lider al PNL.  „Fiecare are opțiuni. Și eu o să-mi exprim o opțiune în curând. E prematur, nu e încă momentul”, a mai adăugat liderul forului administrativ județean.

Comenteaza