Ambasadorul României, convocat la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Tudose

Ambasadorul României, convocat la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Tudose
Ambasadorul României a fost convocat la Ministerul ungar de Externe pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile premierului Mihai Tudose, care s-a pronunţat împotriva oricărui dialog privind autonomia, anunţă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Recentele declaraţii făcute de premierul român Mihai Tudose referitoare la eforturile proautonomie ale comunităţii maghiare sunt "total inacceptabile şi incompatibile cu valorile europene şi cu situaţia secolului 21", a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI.

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la Ministerul ungar de Externe în legătură cu declaraţiile făcute de Mihai Tudose, a precizat Peter Szijjarto.

În interesul comunităţii maghiare din România, Guvernul Ungariei a încercat permanent să construiască relaţii bilaterale ungaro-române axate pe încrederea reciprocă. Acest lucru a fost primit cu niveluri variate de reciprocitate de către diversele guverne ale României, a observat Peter Szijjarto.

Este dincolo de orice dubiu că declaraţiile premierului României, care "practic a ameninţat o comunitate etnică naţională şi pe reprezentanţii acesteia cu execuţii sunt total inacceptabile". Este clar că Guvernul României şi premierul trebuie să acţioneze pentru a rezolva imediat această situaţie, a spus Szijjarto.

Ambasadorul României a fost convocat vineri dimineaţă la Ministerul ungar de Externe şi vicepremierul Ungariei "i-a prezentat clar poziţia Guvernului ungar".

Ambasadorul român a încercat să ofere "un fel de explicaţie lingvistică" pentru declaraţiile premierului, a spus Szijjarto.

 

Comenteaza