Au reapărut candidaţii "paraşutaţi", dar acum sunt clujeni impuşi de la Bucureşti

Au reapărut candidaţii
Mircia Giurgiu şi Adrian Papahagi, cei mai cunoscuţi candidaţi clujeni impuşi pe listele PSD, respectiv PDL de conducerile centrale ale partidelor.

Dacă, până acum, unele partide clujene „beneficiau" în alegeri de candidaţi trimişi de la Bucureşti, cum au fost Norica Nicolai şi Graţiela Iordache, de această dată s-au trezit că, tot la comenzi venite „de la centru", trebuie să cedeze colegii unor... clujeni. Totuşi, apariţia unor „paraşutaţi" direct din Bucureşti, nu e total exclusă.

Impunerea lui Mircia Giurgiu drept candidat al PSD în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor a produs veritabile răzmeriţe nu numai în organizaţia social-democraţilor clujeni ci şi între liberali, care nu pot uita „mâna de ajutor" pe care Giurgiu i-a dat-o lui Emil Boc în alegerile din iunie. Surse din PSD spun că protestul vehement al clujenilor ar fi avut efect şi ar fi scăpat de fostul sindicalist, ba, mai mult, ar fi scăpat şi de obligaţia de a ceda colegiul 7 de deputat (Câmpia-Turzii) UNPR-ului. Potrivit altor surse, nu este exclusă o stratagemă: ştiută fiind intenţia lui Giurgiu de a candida doar în colegiul 1, s-ar putea face o rocadă între colegii, astfel încât colegiul respectiv să revină liberalilor. Cum Giurgiu are o înţelegere doar cu conducerea centrală a PSD, liberalii îşi vor putea pune acolo propriul candidat. Preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan a refuzat, însă, să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect. „Nu am nici ce să confirm, nici ce să infirm, până la finalizarea negocierilor absolut nimic nu e sigur, absolut nimic nu e bătut în cuie, orice e posibil. Sperăm ca în zece zile, maxim două săptămâni, să avem finalizate toate candidaturile USL Cluj, moment în care le vom face publice", a fost singura declaraţie a lui Lăpuşan.

În cealaltă tabără, democrat-liberalii clujeni vor rezerva acelaşi colegiu 1 vicepreşedintelui FCD Adrian Papahagi. La alte trei colegii de deputat vor trebui să renunţe în favoarea candidaţilor PNŢCD, PFC şi NR. Dacă şi în organizaţia PDL Cluj au existat nemulţumiri faţă de aceste „implanturi", acestea au fost extrem de bine ţinute „sub capac", nerăzbătând în spaţiul public, precum în cazul celor din USL. În ultimele zile s-a vehiculat, însă, posibilitatea „paraşutării" la Cluj a fiicei celei mari a lui Traian Băsescu, Ioana. Ipoteza a fost dezminţită de democrat-liberali, atât printr-un comunicat oficial al conducerii organizaţiei, cât şi prin vocea fostului şef al partidului. „Ioana Băsescu nu va candida la parlamentare la Cluj. Nu şi-a manifestat niciodată o asemenea intenţie. Totul este o simplă speculaţie de presă. Ioana Băsescu este notar şi nu este membru al PDL", a afirmat primarul Emil Boc. Ipoteza nu este, totuşi exclusă, unele surse, citate de presa centrală spunând că Ioana Băsescu s-ar fi înscris în Noua Republică şi ar putea candida la Cluj pe locul rezervat acestei formaţiuni, „travestită", însă, în membru PNŢCD.

Surse din conducerea centrală a PNL spuneau ieri că se discută, la Bucureşti, posibilitatea trimiterii ministrului Eduard Helvig să candideze într-un colegiu clujean. Şi acest scenariu a fost infirmat chiar de preşedintele PNL, membru al Biroului Politic Central al PNL, senatorul Marius Nicoară. „Este doar un zvon, nu că domnul Helvig nu ar fi binevenit la Cluj, mai ales că a fost student aici, dar nu şi-a exprimat niciodată această intenţie. Sigur, timpul nu e trecut, personal sunt într-o relaţie foarte bună cu domnul secretar general Helvig şi cu domnul ministru Helvig, dar, dacă îşi doreşte acest lucru, trebuie să vorbească cu organizaţia", a declarat Nicoară.

Precedente

De doi candidaţi „paraşutaţi" direct de la Bucureşti s-au „bucurat" două dintre partidele clujene. Primii au fost liberalii, care, datorită rezultatelor slabe obţinute în alegeri, au trebuit s-o accepte drept cap de listă pentru Senat, în 2000, pe Norica Nicolai. Actualul europarlamentar a reprezentat Clujul în camera superioară timp de două legislaturi, până în 2008, timp în care şi-a făcut şi buletin de Cluj. Nicolai este şi în acest moment membră a organizaţiei PNL Huedin. În 2004 au urmat social-democraţii, care, aliaţi fiind cu PUR (actualul PC) au fost obligaţi să ofere locul trei (care s-a dovedit a fi ultimul eligibil) pe lista pentru Camera Deputaţilor bucureştencei Graţiela Iordache. Victimă a acestei intruziuni a căzut actualul preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care a fost obligat să coboare un loc pe listă, până pe locul patru, rămânând în afara parlamentului.

Comenteaza