Bani la discreţia celor de la putere. Când s-a înregistrat nivelul maxim de clientelism

Bani la discreţia celor de la putere. Când s-a înregistrat nivelul maxim de clientelism
Organizaţia neguvernamentală Expert Forum a lansat marţi, 14 februarie, un raport care are concluzii îngrijorătoare cu privire la modul în care sunt alocaţi banii de către Guvern în infrastructură locală, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Reprezentanţii Expert Forum (EFOR) consideră că acest Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost unul dintre mecanismele bugetare aflate la îndemâna discreționară a partidelor politice aflate la putere în ultimii ani. Chiar dacă acesta a fost lansat în anul 2013, el de fapt continuă mai multe programe guvernamentale care au reglementat investițiile locale și înainte, unele chiar din anii ‘90.

„Maximum de clientelism: de trei ori mai mulţi bani pentru cei de la putere"

Specialiştii explică că EFOR a monitorizat alocarea de fonduri naționale pentru infrastructură din anul 2004 încoace și a elaborat un „Index al Clientelismului"care arată care este șansa pentru un primar dintr-un partid de la putere să primească bani, relativ la un primar care se află într-un partid de la opoziție.

„Maximum de clientelism s-a atins în anii 2007-2008, când, în timpul guvernării Tăriceanu, un primar de la putere primea de trei ori mai mulți bani decât unul din opoziție. În perioada 2012-2016, primarii de la putere au primit de două ori mai mulți bani decât cei din opoziție", se spune în Raportul EFOR.

Fondurile din PNDL sunt gestionate și distribuite de către Ministerul DezvoltăriiRegionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), din bugetul național. Beneficiarii principali sunt primăriile și consiliile județene, iar banii se obțin pe bază de solicitare, mult mai simplă față de procedurile din fonduri europene; motiv pentru care sunt mult mai atractive din perspectiva obținerii și controlului modului de cheltuire. Această concluzie reiese și dintr-o sinteză a unui raport al Curții de Conturipublicat recent, în această lună.

Investiţii de 30 de miliarde de lei în 4 ani

În luna ianuarie, Guvernul a anunțat care sunt planurile pentru PNDL pentru perioada 2017-2020. OUG 6/2017 reglementează cel de-al doilea ciclu de implementare a PNDL, stabilind limitele creditelor de angajament la valoarea de 30 de miliarde de lei (6.6 miliarde euro), mai arată Expert Forum în Raportul citat.

Printre priorităţile de finanţare din aceşti bani se află lucrări la şcoli şi unităţi sanitare.

„Dintre noile priorități ale etapei următoare se numără unitățile de învățământ preuniversitar și cele de sănătate. Astfel, 2.500 de creșe și 2.000 de unități de învâțământ preuniversitar ar fi construite, reabilitate, modernizate sau dotate în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare sau pentru buna desfășurare a procesului educațional. Cele 30 de miliarde reprezintă suma maximă care poate fi angajată de către autoritățile locale, chiar dacă nu există banii propriu-ziși în buget, creditele de angajament fiind practic estimările pentru anii următori, la investițiile multianuale; iar cele din PNDL sunt multianuale, de regulă pe o perioadă de patru ani", mai informează Expert Forum.

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în alţi ani, cheltuielile bugetare tind să crească înaintea unor alegeri: „Previziunile pentru anii următori indică faptul că în 2020, sumele pentru investiții previzionate cresc vizibil, împingând astfel posibile datorii în sarcina următoarei guvernări. De asemenea, trebuie să luăm în calcul faptul că 2019-2020 vor fi ani electorali, cu alegeri pentru Parlamentul European, Parlament, administrația locală și Președinte."

PNDL trebuie reformat: prioritizare şi evaluare transparentă şi corectă a proiectelor

În concluzie la acest capitol, experţii EFOR cer reformarea PNDL.

„Prin acest raport nu contestăm nevoia de investiții locale, ci mai degrabă modul în care se stabilesc alocările bugetare și mecanismele de distribuție către MDRAP, prioritizarea proiectelor și cheltuirea banilor. Deși sumele alocate pentru PNDL au crescut semnificativ pentru următorii ani, nu există îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește prioritizarea obiectivelor de investiții, coroborarea cu alte programe finanțate din fonduri europene, mecanismele de distribuție a fondurilor sau cu referire la monitorizarea investițiilor sau realizarea achizițiilor publice. Prioritizarea bazată pe nevoi reale și evaluarea transparentă și corectă a proiectelor rămân două priorități necesare pentru un program eficient"; (...)

„Îngrijorarea noastră e că acești bani se vor da ca și până acum, netransparent și discreționar, fără criterii clare și pe priorități de partid. Mai mult, OUG 9/2017 a suspendat anumite reglementări din Legea Finanțelor Publice, încurajând cheltuielile iresponsabile și reducând răspunderea instituțiilor publice îngrijorarea noastră e că acești bani se vor da ca și până acum, netransparent și discreționar, fără criterii clare și pe priorități de partid", au conchis reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale Expert Forum.

 

 

Comenteaza