"Bătălie" pe primarii PSD din Cluj. Ponta: "Probabil că pe jumătate dintre ei o să îi vedeți la PNL"

"Bătălie" pe primarii PSD din Cluj. Ponta: "Probabil că pe jumătate dintre ei o să îi vedeți la PNL"

Victor Ponta, președintele Pro România, susține că sunt mari șanse ca, înaintea alegerilor locale, mulți dintre primarii PSD din județul Cluj să migreze la PNL, în condițiile în care acesta este la guvernare, dar precizează că și ușile partidului său sunt deschise pentru aleșii locali social-democrați.

"PNL ia primarii de la PSD, cum s-a întâmplat și la Turda. În Cluj, încă sunt 33 de primari PSD. Probabil că pe jumătate dintre ei o să îi vedeți la PNL. Au Ministerul Dezvoltării, au prefectul, au instituțiile statului", a declarat miercuri Victor Ponta, într-o conferință de presă la Cluj.

Întrebat dacă, între cei 33 de primari PSD din județul Cluj, sunt și care vor trece la Pro România, Victor Ponta a răspuns: „Sper că vor fi și câțiva care nu trec de la stânga la dreapta. Pe de altă parte, viața primarului e dificilă dacă nu are nici președintele de consiliu județean, nici guvern, e dificil. Noi, de la Pro România putem să îi susținem, dar nu cu ceea ce au ei nevoie", a adăugat Ponta.

Candidați proprii la locale

Victor Ponta a declarat joi că partidul pe care îl conduce va avea, la alegerile locale din 2020, candidați proprii în toate localitățile, inclusiv la Cluj-Napoca, unde caută un adversar pentru Emil Boc. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI!)

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza