Bilanţul parlamentarilor de Cluj (IV)
- Scris de Valentin Malaescu
- 08 Aug 2013, 21:10
- Politica
- Ascultă știrea

Continuăm prezentarea sintetică a activitpăţii parlamentarilor de Cluj în prima sesiune a noii legislaturi cu deputaţii Vicenţiu-Mircea Irimie, Cornel Itu şi Mate Andras Levente. Niciunul dintre ei n-a gândit vreun proiect de lege, în schimb, Irimie s-a ocupat cu creşterea natalităţii şi limbajul mimico-gestual, Itu a fost preocupat de drepturile gardienilor din penitenciare şi dimensiunea podeţelor pe DN 1 C, în vreme ce preocupările lui Mate au fost specifice UDMR: retrocedările imobiliare către cultele religioase sau incendierea steagului Ungariei la un meci de fotbal.
Deputatul PC Vicenţiu-Mircea Irimie a fost, alături de colegul său de partid şi de Cameră, Ioan Moldovan, printre primii parlamentari traseişti ai noii legislaturi, trecând la PC până nici nu apucase, practic, să dea vreun vot ca membru PDL, partid pe lista căruia ajunsese în parlament. Irimie este membru al comisiei pentru sănătate şi familie, vicepreşedinte al grupului de prietenie cu Guineea şi membru al grupurilor de prietenie cu Estonia, Venezuela şi Suedia. În primele şase luni de mandat a semnat 10 iniţiative legislative, niciuna personală, toate la grămadă cu o mulţime de alţi parlamentari.
Proiectele de lege pe care şi-a pus şi Irimie semnătura încearcă să reglementeze, printre altele, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, creşterea natalităţii, transport în comun ieftin pentru şomeri, limbajul mimico-gestual, sau acordarea de echipamente sportive gratuite elevilor norocoşi (doar din doi în doi ani) din clasa I. Irimie n-a găsit de cuviinţă să deranjeze membrii guvernului cu vreo întrebare sau interpelare, a luat doar de şapte ori cuvântul în plen şi a formulat trei declaraţii politice. A fost prezent la 70,1% din voturile date în plen (73,7% prezenţă la voturile finale). Pentru activitatea sa, Irimie a fost recompensat de contribuabilul român cu o indemnizaţie lunară netă de 4.909 lei, în vreme ce pentru cabinetul său parlamentar am mai cotizat fiecare noi câte 9.900 de lei în fiecare lună.
Deputatul Cornel Itu este vicelider al grupului PSD din camera inferioară, secretar al comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană, preşedinte al grupului de prietenie cu Mexicul şi membru al grupurilor de prietenie cu Italia şi Macedonia. În noul său mandat, Itu n-a elaborat încă niciun proiect de lege, semnând, însă, nouă proiecte de grup. Printre subiectele pe care încearcă a le legifera proiectele semnate de Itu figurează zilierii, hrana gratuită a poliţiştilor locali, egalitatea între femei şi bărbaţi, sau a treia zi de Paşte - sărbătoare legală.
Itu a trimis către guvern nouă interpelări, fiind interesat, printre altele, de drepturile financiare ale angajaţilor din penitenciare, violenţa în şcoli, sporul de doctorat în învăţământul preuniversitar, centura Dejului sau dimensiunile podeţelor de acces în locuinţe de pe DN nr. 1C. Deputatul social-democrat a luat de 11 ori cuvântul în plen şi a citit şase declaraţii politice. Itu a fost, până acum, cel mai disciplinat parlamentar clujean, fiind prezent la 92,1% din voturile date în plen (97,1% prezenţă la voturile finale). Itu a încasat, până acum, o indemnizaţie netă lunară de 4.969 de lei, cabinetul său parlamentar consumând alţi 9.500 de lei lunar.
Singurul lider de grup parlamentar clujean este deputatul UDMR Mate Andras Levente. El este membru al comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vicepreşedinte al comisiei comune pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei şi membru al grupurilor de prietenie cu Croaţia şi Slovenia. Nici el n-are vreo iniţiativă legislativă de concepţie proprie, dar a semnat şase proiecte exclusiv alături de colegi din UDMR. Printre subiectele proiectelor semnate de Mate figurează retrocedarea bunurilor imobile aparţinând cultelor religioase, sau angajarea de personal care să cunoască limba minorităţilor în unităţile medicale din localităţile cu peste 20% minorităţi etnice.
Mate a formulat şase întrebări adresate unor miniştri, fiind preocupat, printre altele, de grădiniţe, obligaţiile de plată ale statului român pentru procesele pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau aprinderea unui steag al Ungariei la meciul de fotbal dintre CFR Cluj şi Rapid Bucureşti. Cu 34 de luări de cuvânt în plen, Mate este printre cei mai vorbăreţi parlamentari clujeni, fiind depăşit, la acest capitol, doar de senatorul PSD Alexandru Cordoş. În schimb, deputatul UDMR n-a simţit nevoia să facă declaraţii politice. El a fost prezent la 81,5% din voturile date în plen (89,6% prezenţă la voturile finale. În cele şase luni de mandat, Mate a încasat o indemnizaţie lunară netă de 5.364 de lei, în vreme ce funcţionarea biroului său parlamentar a costat contribuabilul român, în medie, 10.000 de lei în fiecare lună.