Blaga: E normal să fie mici dispute PNL-PDL în teritoriu, nu se va ajunge la ruptură

Blaga: E normal să fie mici dispute PNL-PDL în teritoriu, nu se va ajunge la ruptură
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că este normal să fie "mici dispute" în teritoriu între PNL şi PDL, dar vor fi soluţionate şi nu se va ajunge la o ruptură între aceste partide la nivel local.

Blaga a fost întrebat despre nemulţumirile la nivel local, cum ar fi la Cluj, unde existau zvonuri despre posibila renunţare la alianţa dintre PNL şi PDL. 

"Discutăm toate lucrurile şi avem şi soluţii în fiecare loc pentru a amorniza micile dispute care mai sunt şi e normal să aibă loc într-o organizaţie sau alta", a precizat Vasile Blaga.

El a spus că nu crede că este vorba despre o ruptură la nivel local, ci, dimpotrivă, lucrurile merg mult mai bine decât a sperat.

"Lucrurile merg mult mai bine decât am sperat, ştiţi câtă neîncredere a fost că nu se va ajunge la o fuziune, că nu ne vom înţelege, că ce vor face Congresele, ce vor face organizaţiile. «Ştiu eu, spunea cineva, ce-i prin organizaţie». Iată că n-a ştiut. A fost votată în unanimitate fuziunea dintre cele două partide şi ea este într-un parcurs nomal în instanţă", a mai spus Vasile Blaga.

Unele voci din PNL Cluj ar fi vehiculat faptul că există anumite nemulţumiri în noua alianţă. Cu intenţia de a dezminţi zvonurile, co-preşedinte al Alianţei Creştin Liberale Cluj, Marius Nicoară, a declarat pentru ZIUA de CLUJ faptul că lucrurile între PNL şi PDL merg foarte bine la Cluj.

Etichete
Comenteaza