Boc, înainte votul de aderare a României la Schengen: Încă mai am o undă de speranță!/ Poziția Austriei e o chestie de răutate și rea credință

Boc, înainte votul de aderare a României la Schengen: Încă mai am o undă de speranță!/ Poziția Austriei e o chestie de răutate și rea credință

Primarul Emil Boc spune că mai are "o undă de speranță" în ceea ce privește acceptarea României în Schengen, chiar dacă Austria se opune, pentru că există "o cutumă în UE" ca atunci când un singur stat este împotriva celorlalte, în cele din urmă cedează.

Primarul Emil Boc se află la Bruxelles unde astăzi se decide dacă România va fi acceptată în Spațiul Schengen. Fostul prim-ministru spune încă mai are o undă de speranță și că argumentele Austriei nu pot pune sub semnul întebării dreptul României de a intra în Schengen.

"România este respectată și și-a câștigat aprecierea profesională, plus dimensiunea pe care o are de recunoaștere ca o țară ospitalieră, care și-a făcut datoria, inclusiv în criza refugiaților din Ucraina, o țară care îndeplinește toate condițiile tehnice de aderare. Deci, din acest punct de vedere, România și românii, și toți cei care au făcut eforturi ca să ajungem aici, merită apreciați. Acum este o singură decizie - politica. Toate datele acum arată că Austria se va opune în JAI. E o chestie de răutate și rea credință", a declarat Emil Boc la Napoca Live.

Primarul Clujului a spus că, totuși, mai are "o undă de speranță" în ceea ce privește decizia de astăzi din JAI.

"De ce spun că mai am o undă de speranță - există o cutumă la nivelul UE, ca atunci când un stat rămâne izolat într-o decizie împotrivă și toți ceilalți 26 sunt de cealaltă parte a baricadei, acel stat, de obicei, cedează. Sper ca această cutumă - care nu e scrisă undeva, regula este unanimitatea - să funcționeze și astăzi, pentru că argumentele Austriei nu pot să pună sub semnul întrebării dreptul României de a intra în Schengen din niciun punct de vedere", a explicat Boc.

 

 

loading...
Comenteaza