Calcule greşite pentru PNL şi PSD la Cluj. Cât costă infatuarea

Calcule greşite pentru PNL şi PSD la Cluj. Cât costă infatuarea
Cele două mari partide care îşi dispută supremaţia în judeţul Cluj, PNL şi PSD, intră în campania electorală cu o autosuficienţă care ar putea să le coste.

Exceptând din discuţie, pentru început, calitatea, competenţa şi notorietatea celor ajunşi pe listele PNL şi PSD şi păstrând discuţia în jurul atitudinii cu care cele două partide intră în campania de la Cluj, se detaşează ceva: infatuarea, convingerea că oamenii îi vor vota doar pentru că sunt pe liste, sub sigla cu trandafiri sau cu săgeată. Total eronat.

Unda antisistem, care a făcut valuri în Europa în ultimii ani, s-a propagat peste Atlantic, în Statele Unite, unde Donald Trump a obţinut un succes pe care puţini l-au anticipat, pe baza unui discurs împotriva establishment-ului, a status quo-ului şi, uneori, chiar a propriului partid.

Din SUA, mesajul antisistem se întoarce repede în Europa şi va influenţa, în următoarele luni, bătăliile politice din Franţa (alegeri prezidenţiale şi parlamentare), Germania (alegeri parlamentare şi, ulterior, alegerea preşedintelui de către Bundestag), Ungaria (alegeri prezidenţiale), Olanda (alegeri pentru Camera Reprezentanţilor) sau Serbia (alegeri prezidenţiale).

Însă primul sistem care va trece testul valului antisistem va fi cel românesc, unde pe 11 noiembrie avem alegeri parlamentare, din tumultul cărora care va "emana" şi viitorul guvern al ţării. Iar partidele care nu au înţeles mesajul transmis de oameni - reformă, schimbare, împrospătare - vor deconta în voturi nota de plată a acestei ignoranţe.

Întorcându-ne la Cluj, cele două mari forţe - PNL şi PSD - nu dau semne că ar fi înţeles pe deplin ceea ce se întâmplă sau ceea ce le transmit alegătorii. Avem în continuare pe liste candidaţi care se consideră parlamentari înainte să îi voteze cineva, actuali parlamentari care cred că li se cuvine un nou mandat şi personaje care au ajuns pe liste în urma unor conjuncturi care nu au nimic de-a face cu calităţile lor profesionalie sau politice.

Acest context al autosuficienţei şi infatuării, coroborate cu inactivitatea politică, dar şi cu credinţa că, în cazul PNL, Emil Boc va face din nou "minuni" în campanie, iar în cazul PSD, că e de ajuns ca liderii de la centru să iasă la televizor pentru a înjura PNL-ul şi pe Cioloş ca lumea să îi trimită în Parlament, constituie un cocktail primejdios care ar putea "exploda" în faţa candidaţilor tocmai pe 11 noiembrie.

Iar când fumul "exploziei" se va fi risipit, s-ar putea ca în picioare să fi rămas acele partide care au înţeles nevoie de schimbare şi-au adaptat discursul acestui deziderat.

Vremea vorbelor goale a trecut, la fel cum a trecut şi timpul politicii reactive. Zicala "cine nu munceşte, nu greşeşte" nu te mai poate face parlamentar. Nu vor mai fi apreciaţi (votaţi) doar cei care nu au făcut nimic rău (sunt pline listele de astfel de candidaţi benigni, la fel cum au rămas acolo şi câţiva reprezentanţi ai politicii corupte de şpăgi şi comisioane).

La Cluj, abundă candidaţii de tip "pătrunjel în ciorbă", adică oameni care nici nu strică, dar nici nu ajută. Iar cu astfel de personaje în Parlament, nu există garanţii că vom avea parte de schimbarea pe care o aşteaptă românii.

CITEŞTE ŞI: Concurenţă mare, monşer. Aproape 15 candidaţi pentru un loc de parlamentar

Comenteaza