Candidaţi surpriză la parlament din partea vechiului PDL

Candidaţi surpriză la parlament din partea vechiului PDL
Joi seară, foştii „portocalii” şi-au stabilit reprezentanţii care vor ocupa locuri eligibile pe listele de candidaţi ale PNL Cluj pentru parlament.

Nu lipsesc surprizele. Astfel, cel de-al doilea loc considerat eligibil pe lista pentru Senat nu va fi ocupat, aşa cum se ştia până acum, de Florin Stamatian, ci de consilierul judeţean Călin Tuluc. Fostul prefect a preferat un loc mult mai sigur pe lista de deputaţi. Alături de el şi de „paraşutatul" Sorin Moldovan, în zona considerată eligibilă a listei pentru Camera Deputaţilor va figura, aşa cum ZIUA de CLUJ anunţa de ieri, fostul primar al Turzii, Tudor Ştefănie.

În acest fel, primele două locuri pe lista de candidaţi pentru Senat a PNL Cluj vor fi ocupate de Marius Nicoară şi Călin Tuluc. În ce-i priveşte pe ocupanţii primelor cinci locuri pe lista pentru Camera inferioară, aceştia vor fi Adrian Oros, Mircea Abrudean, Florin Stamatian, Tudor Ştefănie şi paraşutatul lui Blaga, Sorin Moldovan. Se pare că ordonarea celor cinci pe listă nu este încă bătută în cuie.

Lista finală ar fi trebuit aprobată astăzi în Colegiul Director al PNL Cluj, dar şedinţa a fost amânată. Validarea finală a listelor de candidaţi va fi făcută în Biroul Permanent Naţional.

Contactat de ZIUA de CLUJ, "candidatul de import" Sorin Moldovan a refuzat să facă orice comentariu legat de candidatura sa la Cluj până aceasta nu va fi validată în Colegiul Director al organizaţiei.

Comenteaza