Ce au muncit aleşii Clujului în primele patru luni de mandat (I)

Ce au muncit aleşii Clujului în primele patru luni de mandat (I)
ZIUA de CLUJ face un bilanţ al activităţii parlamentarilor clujeni în cele patru luni scurse din mandatul 2016-2020.

În articolul de astăzi ne vom referi la parlamentarii puterii, de la PSD şi ALDE, urmând ca într-un articol viitor să vedem ce au muncit în această perioadă şi parlamentarii opoziţiei.

Cornel Itu, deputat PSD, este secretar la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. A avut două luări de cuvânt, la două interpelări. Una este către Ministerul de Interne şi către Ministerul Transporturilor, referitoare la la bordurile şi la parapeţii care s-au făcut de-a lungul Drumului Naţional Cluj - Oradea, în cadrul unui proiect de modernizare a infrastructurii de siguranţă, care se adresează satelor lungi şi punctelor negre, dar creează un disconfort major în zonele Feleacu şi Tureni, în opinia deputatului Itu. Acesta a cerut îndepărtarea bordurilor.

Cea de-a doua luare de cuvânt a fost pe o altă interpelare, referitoare la surparea centurii de ocolire a Gherlei. "Legat de centura ocolitoare a municipiului Gherla, am făcut numeroase interpelări. Surparea acestei centuri e iminentă.

Au fost mai multe reparaţii, în timp. Chiar şi atunci când a fost inaugurată, am sesizat faptul că e un teren care alunecă şi vor fi probleme deosebite în timp. De 4-5 ani, aceleaşi măsuri se iau. Se plombează, iar alunecă, iar se plombează", a semnalat Itu.

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, de la Ministerul Transporturilor, a oferit răspunsul la interpelare: "Cedarea corpului variantei de ocolire a municipiului Gherla, survenită la sfârşitul anului 2016 şi începutul anului 2017, nu este pe acelaşi tronson cu cel remediat de constructori în anul 2009, acea cedare fiind consolidată prin ziduri de sprijin şi dren transversal pentru evacuarea apei freatice de constructorii de la acea vreme.

Cedarea nou apărută a fost expertizată, iar în prezent proiectul tehnic pentru consolidarea corpului drumului este în curs de realizare, urmând ca în acest an să fie realizate lucrările de execuţie". Itu s-a declarat nemulţumit de răspunsul primit.

"Din proiectare e greşită această centură. Au fost caverne de sare pe care apa le spală şi de aceea se întâmplă acest lucru. Nici acum nu cred că au găsit soluţia adecvată. Dar o să fac în continuare interpelări până o să fie rezolvată centura ocolitoare a municipiului Gherla".

Itu a avut două propuneri legislative. Una, a fost semnată alături de alţi 59 de deputaţi şi senatori privind modificarea unui articol din legea educaţiei, prin care consiliile judeţene (CJ) asigură fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare judeţene, dar şi pentru premierea elevilor care obţin premii la aceste olimpiade, iar alta, alături de alţi 42 de deputaţi şi senatori, privind trecerea unor imobile de la Ministerul Transporturilor la CJ Galaţi.

Deputatul are deja în acest mandat nouă interpelări. Pe lângă cele două amintite, a mai depus alte şapte, cea mai importantă fiind cea în care solicită Ministerului Transporturilor construirea centurii de ocolire a municipiului Dej.

El a arătat că Dejul este un nod important de comunicaţii între Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa şi Suceava. Itu a cerut şi transferul a două drumuri naţionale pe care traficul de tranzit este preponderent, de 80%, din administrarea Primăriei Dej în cea a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Deputatul PSD Horia Nasra este membru al Comisiei comune permanente a Parlamentului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. El a a avut două luări de cuvânt în plen. Una, la proiectul privind completarea art. 23 din legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie are ca obiect îmbunătăţirea cadrului legislativ în materie, pentru întărirea protecţiei victimelor.

"Modificarea legislativă va avea un impact în ceea ce priveşte protecţia victimelor violenţei în familie, dar şi reabilitarea agresorilor, va creşte încrederea victimelor în instituţiile statului, care vor apela mai des la sistemul de protecţie atunci când li se vor încălca drepturile de către partenerii de viaţă. Agresorii vor primi tratament corespunzător, pentru a nu mai recidiva", a declarat Nasra, în plenul Camerei Deputaţilor.

Cea de-a doua luare de cuvânt a fost în cadrul dezbaterii proiectului pentru modificarea şi completarea art. 5 din legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. El a avut şi patru iniţiative legislative.

Două dintre ele, cele comune, alături de alţi colegi de la PSD, referitoare la modificarea legii educaţiei şi transferul unor imobile către CJ Galaţi. A treia iniţiativă semnată de Nasra alături de alţi 53 de deputaţi şi senatori se referă la gestionarea pungilor de plastic în vederea prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului.

Acest proiect prevede ca procentul minim de biomaterial al pungilor de plastic să crească de la 30% în 2018 până la 60% în 2025. A patra iniţiativă este semnată alături de 114 deputaţi şi senatori şi se referă la modificarea mai multor legi din domeniul asigurării ordinii publice.
La capitolul întrebări şi interpelări, Nasra are cinci întrebări.

Două dintre acestea se referă la transferul străzilor Badea Cârţan, Depoului şi Triajului din Cluj, din patrimonial societăţii CFR SA în cel al municipiului, pentru a putea fi modernizate. Alte două întrebări au ca teme scăderea numărului de studenţi în România şi situaţia bisericilor de lemn din ţara noastră. Nasra a mai lansat şi un apel pentru o politică justă şi antirasistă de locuire.

Cristina Burciu, deputat PSD, este membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. A făcut o interpelare, în 20 martie 2017, ce a avut ca obiect solicitarea UAT municipiul Turda, pentru promovarea unor hotărâri de guvern necesare pentru preluarea în administrarea Ministerului Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a unor sectoare ale Drumului Naţional 1 aflate la această dată în administrarea UAT municipiul Turda.

Necesitatea şi oportunitatea preluării acestor sectoare de drum în administrarea Ministerului Transporturilor este motivată, în principal, de starea drumurilor naţionale nominalizate, care este precară, ceea ce diminuează considerabil siguranţa traficului şi siguranţa în exploatarea acestor sectoare de drum. Deputatul PSD a avut şi două iniţiative legislative, aceleaşi ca şi colegul său de la PSD, referitoare la modificarea legii educaţiei şi transferul unor imobile către CJ Galaţi.

Senatorul PSD Vasile Ilea este secretar al Comisiei pentru politică externă a Senatului României şi activează şi în Comisia pentru transporturi şi energie. A avut până acum nouă iniţiative legislative, dar la toate au fost semnate alături de alţi colegi senatori.

Cele mai importante se referă la modificarea legii referendumului, a Codului Fiscal dar şi o lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Senatorul clujean a avut o luare de cuvânt în plenul Senatului, cu ocazia unei interpelări pe care a adresat-o ministrului apelor și pădurilor, Adriana Petcu, pe tema poluării lacurilor Tarniţa şi Fântânele.

"În cazul celor două amenajări hidrografice nu se respectă normele legale privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, care interzic categoric intrarea pe suprafața acestor arii și practicarea sporturilor cu mijloace motorizate, bazate pe folosirea combustibililor fosili.

Proprietarii de bărci cu motor și ski-jeturi continuă să sfideze normele legislative și circulă nestingheriți pe suprafața acestor amenajări hidrografice din care se asigură apa potabilă pentru o mare parte a locuitorilor din județele Cluj și Sălaj. În ciuda faptului că legislația este foarte clară, nimeni nu le aplică nicio sancțiune, nimeni nu intervine în niciun fel.

Dimpotrivă, din informațiile pe care le dețin, atât Garda de Mediu, cât și primăriile din zonă, Căpitănia Dej și chiar și CJ Cluj încurajează fenomenul, pe considerentul că zona Fântânele - Beliș ar fi o zonă de agrement. Vă rog să-mi comunicați dacă ministerul poate desemna și o comisie specială care să se ocupe în mod direct de această problemă.

Totodată, aș dori să știu dacă s-ar putea adopta și un set de măsuri clare, astfel încât autoritățile abilitate să poată să intervină pentru a-i sancționa pe utilizatorii ambarcațiunilor cu motor", a solicitat Ilea.

Pe lângă această interpelare, Ilea a avut altele două. Una a fost trimisă pe adresa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în care îi cere să găsească o soluţie tehnică pentru accesul rutier şi ieşirea angajaţilor din Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu.

"În fiecare zi peste 3.000 de angajaţi sunt nevoiţi să piardă zeci de minute, uneori chiar ore, în blocajul rutier care se formează la ieşirea din incinta Tetarom, având în vedere că vorbim de o intersectare cu o arteră principală, respectiv drumul european E576", arată senatorul.

Cea de-a treia interpelare se referă la necesitatea capitalizării şi redresării Companiei Poşta Română şi a fost adresată ministrului Comunicaţiilor, Augustin Jianu. Senatorul a avut şi două întrebări puse membrilor executivului. Prima a fost adresată ministrului Energiei, Toma Petcu, şi are ca temă realizarea centralei Hidroelectrice Tarniţa Lăpuşteşti, care "trenează".

Ilea cere includerea acestui proiect în noua strategie energetică a României şi măsuri concrete pentru găsirea unor parteneri privaţi, astfel încât proiectul să fie dus la bun sfârşit. Senatorul a întrebat Ministerul Transporturilor şi despre situaţia lucrărilor la tronsonul 3C Suplacu de Barcău - Borș al Autostrăzii Transilvania.

Parlamentarul social-democrat a cerut lămuriri cu privire la soluțiile găsite pentru angajarea cât mai rapidă a unui alt constructor. Lucrările pentru construcția acestui tronson au fost realizate, în proporție de peste 50%, de compania americană Bechtel. Şantierul a fost abandonat după ce, în mai 2013, Ministerul Transporturilor a reziliat contractul cu compania americană.

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu este secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. A avut trei luări de cuvânt pe lângă cea în care a depus jurământul. În 4 aprilie a vorbit despre proiectul pentru completarea art. 10 din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, în sensul reglementării unei noi situaţii în care se intonează imnul naţional al României, şi anume, pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional, etapele finale pentru toate categoriile de vârstă.

A doua luare de cuvânt a fost la prezentarea ca şi reprezentant al Comisiei juridice a unui proiect de lege pentru modificarea articolului art. 82 alin. (1) din legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

A treia intervenţie a fost făcută tot în calitate de reprezentant al Comisiei juridice, când a prezentat reexaminarea legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din veniturile obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 710 din 29 noiembrie 2016.

Cătăniciu a semnat şi cinci iniţiative legislative. Două au fost semnate alături de alţi parlamentari PSD de Cluj. Este vorba de cea privind asigurarea de fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi concursurilor scolare judeţene, pentru premierea elevilor care obţin distincţii la aceste olimpiade şi cea care se referă la modificarea mai multor legi din domeniul asigurării ordinii publice.

O a treia iniţiativă legislativă a fost cea semnată alături de 35 de deputaţi şi de senatori ai PSD şi ALDE şi care priveşte modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. O altă iniţiativă a avut ca temă adoptarea unui cod de conduită al deputaţilor şi senatorilor, fiind semnată de nouă parlamentari PSD şi ALDE.

Cătăniciu a susţinut şi o iniţiativă legislativă alături de 35 de deputaţi şi senatori ai opoziţiei, cei mai mulţi de la PNL, ce se referă la obligaţia proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri de a desfăşura lucrări de combatere şi de distrugere a ambroziei, una dintre cele mai alergenice buruieni de la noi din ţară.

Comenteaza