Ce planuri are Boc pentru 2024. Ar mai vrea un mandat în fruntea Clujului?

Ce planuri are Boc pentru 2024. Ar mai vrea un mandat în fruntea Clujului?

Emil Boc, care se află la al cincilea mandat la Primăria Cluj-Napoca, a fost întrebat dacă se gândește să candideze și în 2024 pentru postul de primar. 

Edilul Clujului a fost întrebat la ZIUA LIVE dacă se gândește să mai candideze în 2024 pentru încă patru ani la Primăria Cluj-Napoca.

"Aceste lucruri n-am cum să vi le spun acum. Am prea multe treburi importante de făcut pe masă - numai ieri am aprobat proiecte de 240 de milioane de euro, pentru care trebuie să găsesc modalitatea de a le împinge spre finanțare, încât să discutăm de 2024. Toate la vremea lor în politică. Om vedea la vremea și la momentul respectiv ce decizii vom lua. Până atunci, am fost aleși în acest mandat să ne facem datoria pentru Cluj, să ducem Clujul înainte și să ne mândrim cu acest oraș, pentru că are oameni minunați și merită tot ce-i mai bun și asta facem acum", a răspuns Emil Boc.

Boc a fost ales pentru prima oară primarul municipiului Cluj-Napoca în 2004, a fost reales în 2008, dar şi-a întrerupt mandatul după ce a fost numit prim-ministru. Emil Boc a continuat să candideze pentru Primăria Cluj-Napoca și a câștigat de fiecare dată - în 2012, 2016 și în 2020.

Comenteaza