Video Ce priorități au liberalii clujeni care candidează la Camera Deputaților și Senat
- Scris de Anca Colibasanu
- 14 Noi 2024, 14:10
- Politica
- Ascultă știrea

Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, a precizat la ZIUA LIVE, care sunt proiectele prioritare ale candidaților PNL Cluj la Parlamentul României.
PNL Cluj merge la alegerile parlamentare cu o echipă de candidați care, într-in moment sau altul, au făcut parte din administrația locală sau județeană. Între aceștia se regăsește și Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, aspirant la un post de senator.
Liberalul a precizat, la ZIUA LIVE, care sunt prioritățile echipei de la Cluj pentru Parlamentul României.
„„Ne-am asumat echipa PNL, o echipă consolidată și cu oameni validați profesional, cu școli făcute la timp, cu carieră, și înafara mediului public. Ne-am asumat un obiectiv major, ca echipă, e vorba de susținerea tuturor proiectelor importante ale Clujului, e vorba de proiectele mari de investiții ale municipiului Cluj-Napoca, cele ale Consiliului Județean, care însumează peste 5 miliarde de euro în acest moment, o parte finanțate prin bani europeni, cofinanțate de guvern și bugetele locale.
Ele pot merge mai departe doar cu susținere de la București. ne dorim să susținem aceste prroiecte și pe cele mai mici, ale comunităților locale, cum e programul Anghel Saligny, care are în județul Cluj 124 de obiective. Cu o echipă puternică în Parlament putem să contăm și în Guvern, pentru că există și perspectiva unor oameni în guvern. Sunt proiecte în fază avansată unele, altele stau să înceapă, ele trebuie susținute, finalizate, cu ajutorul unei voci puternice la București. Am dovedit că suntem performanți pe domeniile noastre", a spus Mircea Abrudean