Clujul, focar de corupţie

Clujul, focar de corupţie
Chiar dacă îşi doreşte să strălucească prin alte aspecte, Clujul atrage atenţia din ce în ce mai mult printr-o imagine negativă cu privire la practicile abordate de reprezentanţi ai administraţiei publice. În ultima perioadă, istoria corupţiei clujene s-a înmulţit brusc cu noi cazuri. Începând din luna mai, procurorii DNA au scos la lumină cazuri de corupţie care privesc nume mari din administraţia şi viaţa politică din Cluj. ZIUA de CLUJ vă prezintă un raport al celor mai importante cazuri de corupţie semnalate în ultimii ani.

SORIN APOSTU

Cea mai recentă condamnare a unui reprezentant al administraţiei locale este cea a lui Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca în perioada 2009-2011. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a dat luni verdictul definitiv, fiind condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. În urma deciziei luate în data de 7 iulie 2014, sentinţa fostului primar al Clujului s-a mărit cu un an, faţă de cea dată anul trecut de Curtea de Apel Târgu-Mureş. Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

RADU BICA

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a fost cercetat şi condamnat pentru luare de mită în 2011. Acesta a fost acuzat că a primit suma de 43.000 lei din partea firmei Frarom Import Export, condusă de Aspazia Droniuc, pentru a-i facilita acesteia câştigarea unei licitaţii privind mentenanţa stadionului Cluj Arena. La percheziţie, procurorii au găsit suma în cauză ascunsă în lada unei canapele. În urma procesului, Bica a fost condamnat la cinci ani de închisoare. I s-a confiscat şi suma obţinută prin luare de mită şi a primit interdicţia de a deţine o funcţie publică sau o funcţie care să implice exercitarea autorităţii de stat, tot pe o perioadă de cinci ani.

Bica beneficiază de regim deschis de detenţie de la sfârşitul lunii iulie, când a fost transferat din Penitenciarul Bistriţa, unde a stat în regim semideschis, la Penitenciarul Gherla. Persoanele deţinute în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot munci şi pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere. Bica lucrează la una dintre societăţile comerciale care are contract cu Administraţia Penitenciarelor şi poate să iasă zilnic din închisoare pentru a merge la muncă.

HOREA UIOREANU 

Unul dintre cele mai recente cazuri de corupţie, care a zguduit la sfârşitul lunii mai întreaga viaţă politică din Cluj este cel în care este implicat Horea Uioreanu, preşedinte al CJ. Acesta este acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani. Uioreanu a fost arestat preventiv în 29 mai, iar la sfârşitul lunii iunie, Tribunalul Cluj a decis prelungirea mandatului de arest preventiv. Uioreanu este cercetat pentru 5 infracţiuni de luare de mită, dintre care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale), complicitate la spălare de bani. Uioreanu se află în momentul de faţă în arest preventiv la Penitenciarul Gherla.

Consilierul judetean Ioan Petran, vicepreşedinte al PNL Cluj, a fost trimis şi el în judecată, în dosarul de corupţie al lui Uioreanu, pentru luare de mită. Procurorii DNA Cluj i-au mai trimis în judecată, în aceeaşi cauză, pe oamenii de afaceri Ioan Bene si Vasile Pogacean şi pe directorul UTI Bucureşti, Gabriel Radu Davidescu. Procurorii arată că Petran si Uioreanu au pretins câte 10.000 de euro fiecare pentru a promova în CJ proiectele societăţii UTI.

RAREŞ POP

La doar câteva zile după arestarea preventivă a lui Uioreanu, un nou caz de corupţie implică un (fost) consilier judeţean. Rareş Vasile Pop a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în data de 5 iunie. Cel mai apropiat colaborator al lui Pop, Claudiu Vasile Crişan, inspector coordonator al Biroului Judeţean Cluj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, a primit măsura arestului la domiciliu.

Rareş Pop, fost inspector şef teritorial (7 județe) în cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi fost vicepreşedinte al organizaţiei PNL Cluj este suspectat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, desfăşurarea de activităţi ca acte de comerț incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, comisă în formă continuată, șantaj şi luare de mită. Magistraţii de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus prelungirea mandatului de arest preventiv.

 ANDRAS-LEVENTE MATE

Deputatul UDMR a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei. Judecătorii de la ÎCCJ au dispus ca deputatului să îi fie suspendată pedeapsa pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni, care se va calcula de la data ramânerii definitive a hotarârii. De asemenea, potrivit deciziei instanţei, lui Mate i-au fost interzise mai multe drepturi.

PETRE COSTE 

Nici Pfostul primar al comunei Jucu nu a scăpat de procurorii DNA. Procurorii anticorupţie l-au prins în flagrant în 27 iulie 2007, în timp ce primea 10.000 de euro, sumă în schimbul căreia urma să urgenteze, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, procedura de retrocedare a 160 ha de teren, din care unele parcele se aflau în vecinătatea investiţiei Nokia din localitate. Procurorii DNA susţin că întreaga sumă era de 18.000 de euro. Petre Coste s-a aflat în arest preventiv în perioada 28 iulie 2007 - 24 ianuarie 2008, la propunerea DNA Cluj. În mai 2009, Curtea de Apel Cluj a decis sentinţa lui Coste, care a constat în cinci ani de închisoare cu executare.

ILIE CORNOIU

Corupţie la bacalaureat. Ilie Cornoiu a fost acuzat în 2010 de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale şi distrugere de înscrisuri, fiind implicat într-un scandal legat de modul în care s-a desfăşurat examenul la un liceu din Cluj-Napoca. Acesta a fost arestat preventiv în august 2010, iar magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis în decembrie cererea de eliberare sub control judiciar a profesorului universitar, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Bacul xeroxat". Profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cornoiu ocupa la momentul respectiv funcţia de consilier judeţean din partea PRM.

VIRGIL POP

A obţinut în 2008 un mandat de deputat, candidând din partea PNL în Colegiul 8 Turda pentru Camera Deputaţilor. A fost trimis în judecată în decembrie 2008, iniţial dosarul fiind judecat la Tribunalul Cluj. Ulterior, el a cerut tribunalului declinarea competenţei de judecată la instanţa supremă, din cauza calităţii de deputat, fiind ales atunci în Colegiul 8 Turda. Potrivit DNA, în perioada decembrie 2007 - februarie 2008, în calitatea de consilier judeţean, Pop a pretins 80.000 de euro, din care a primit 130.000 de lei şi 30.000 de euro de la un denunţător.

Banii ar fi fost primiţi pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra persoanelor cu funcţii de conducere din societatea Electrica Bucureşti şi Transilvania Nord, precum şi asupra preşedintelui CJ de atunci, să determine încheierea unor contracte de execuţie de lucrări de instalaţii electrice în favoarea societăţii administrate de denunţător. În martie 2012, Pop a fost condamnat de către ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare. 

 

Comenteaza