Consiliul Naţional PNL: un deputat clujean, în cărți pentru o funcție de conducere

Consiliul Naţional PNL: un deputat clujean, în cărți pentru o funcție de conducere
| Foto: Facebook.com/MEPDanielBuda

Conducerea PNL se reuneşte, vineri, la Poiana Brașov, într-o nouă şedinţă al Consiliului Naţional, după Liga Aleşilor Locali de joi. Deputatul clujean Sorin Moldovan candidează pentru funcția de vicepreşedinte pe domeniul Apărării.

Așadar, Consiliul Naţional va alege câteva funcţii importante de conducere, după congresul extraordinar din luna aprilie, în care Nicolae Ciucă a devenit preşedintele PNL, scrie news.ro.

După demisia lui Dan Vîlceanu din funcţia de secretar general al PNL, funcţia a fost preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. Pe lângă funcţia de prim-vicepreşedinte s-a vacantat şi o funcţie de vicepreşedinte pe domeniul Apărării, prin alegerea lui Nicolae Ciucă în funcţia de preşedinte al PNL.

Astfel, vineri vor fi aleşi şi un prim-vicepreşedinte şi un vicepreşedinte.

Pentru postul de Prim-vicepreşedinte pe  strategii politice şi-au anunţat candidaturile Dan Motreanu şi Virgil Popescu, în timp ce, pentru poziţia de vicepreşedinte pe apărare şi siguranţă naţională concurează Ben Oni Ardelean, Vergil Chiţac, Virgil Guran şi clujeanul Sorin Moldovan.

La nivel naţional, PNL are următoarele organisme de conducere: Congresul PNL, Consiliul Naţional, Biroul Politic Naţional (BPN) şi Biroul Executiv (BEx).

Consiliul Naţional (CN) este organismul de conducere, decizie politică şi organizatorică al PNL în perioada dintre Convenţiile Naţionale. În acest sens, CN poate adopta orice hotărâre de competenţa CON, cu excepţia adoptării de noi moţiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi preşedinţi ai CA şi CNRC.

Consiliul Naţional adoptă hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate. 

Este prima şedinţă a Consiliului Naţional, de la preluarea şefiei partidului de către Nicolae Ciucă. 

Comenteaza