Exclusiv Video Daniel Buda candidează pentru un nou mandat la șefia PNL Cluj

Daniel Buda candidează pentru un nou mandat la șefia PNL Cluj

Liderul liberalilor clujeni, Daniel Buda, își dorește un nou mandat de președinte al organizației PNL Cluj.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Europarlamentarul clujean și-a anunțat, la ZIUA LIVE, dorința de a-și continua munca la conducerea liberalilor din județul Cluj.

„Voi candida pentru o nouă funcție de președinte la PNL Cluj. Întotdeauna, într-un proces electoral democratic, în interiorul unui partid, au loc întâi alegeri interne, iar apoi alegerile județene. Îmi manifest dorința de a candida pentru un nou mandat de președinte al organizației clujene.

Apreciez că rezultatele pe care le-am avut pot să mă conducă spre această evaluare și mai departe să-mi pun resursele pe care le am în slujba cetățenilor din Cluj. Chiar dacă ești președintele unui partid politic, până la urmă eforturile pe care le faci sunt pentru ceea ce înseamnă bunăstarea cetățenilor”, a afirmat Daniel Buda.

Congresul PNL va avea loc în data de 25 septembrie 2021. În perioada 1 iulie - 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, la care se vor alege conducerile judeţene ale liberalilor.

După alegerile din teritoriu, până pe 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania internă pentru congres. Comisia care se va ocupa de organizarea congresului PNL va fi condusă de Theodor Stolojan, iar din echipă fac parte atât susținătorii lui Ludovic Orban, cât și cei ai premierului Cîțu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza