Video Daniel Buda, semnal de alarmă în PE: „Mierea de albine, printre cele mai falsificate produse din UE!”

Daniel Buda, semnal de alarmă în PE: „Mierea de albine, printre cele mai falsificate produse din UE!”
| Foto: European Union 2022 - Source: EP

Potrivit eurodeputatului clujean, 46% din mierea testată nu îndeplinește condițiile prevăzute de directiva mierii. De asemenea, din China, 74% din mierea controlată nu este conformă cu standardele europene.

Europarlamentarul PNL (PPE) susține că este dificil de combătut acest fenomen, deoarece procesul de falsificare este atât de complicat, încât nici laboratoarele din Uniunea Europeană nu reușesc să identifice falsurile.

Este un pas important pe care îl face Comisia Europeană. Am propus, din partea Comisiei pentru agricultură și dezvoltare regională (AGRI), ca pe borcanul de miere să fie indicată țara din care provine mierea, dar și procentele care se regăsesc pe țări. Consumatorul să aibă posibilitatea de a evalua conținutul acestor borcane și să decidă dacă cumpără o miere care este 99% din China și 1% din UE sau dorește să cumpere mierea care provine doar din UE.

M-am bucurat când am văzut miere din România la magazinele bio din Belgia. Are foarte mare trecere, deoarece apicultorii din România sunt recunoscuți ca fiind foarte serioși. Oricum aceste importuri care vin la niște prețuri foarte mici creează dificultăți fermierilor din România din acest sector. Legat de procesul de falsificare, este clar, statisticile ne arată aceste cifre.

Partea proastră este că procesul de falsificare este atât de complicat, încât cu laboratoarele din UE este foarte greu să identifici aceste falsuri. Trebuie să învestim mai mult în aceste laboratoare pentru a recunoaște falsurile. Este un proces complex, dar, odată pornit, eu spun că va fi valorificat. Important este ca ce scrie pe recipient să fie afișat pe etichetă, iar consumatorul să decidă ce cumpără”, a declarat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Grupul PPE din Parlamentul European rămâne în centrul vieții agricultorilor din România și nu numai!

Comenteaza