Video De ce crede eurodeputatul clujean Daniel Buda că a crescut curentul suveranist în România și în Europa

De ce crede eurodeputatul clujean Daniel Buda că a crescut curentul suveranist în România și în Europa
| Foto: Facebook.com/Daniel Buda

Liderul liberalilor clujeni susține că acest curent a fost întotdeauna prezent în România, amintindu-i în acest context pe fostul primar al orașului de pe Someș, Gheorghe Funar și pe Corneliu Vadim Tudor, fost președinte PRM și candidat la alegerile prezidențiale.

Europarlamentarul Daniel Buda a spus, la ZIUA LIVE, că este de acord cu decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, afirmând că era singura decizie care să prevină căderea României în prăpastie.

Da, a fost o incapacitate a instituțiilor statului legat de ce s-a întâmplat în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Nu a fost o chestiune ușoară de gestionat. A fost o situație care nu s-a mai întâlnit nicăieri în lumea asta. Am avut capacitatea de a întețelege care era pericolul. Susțin cu toată responsabilitatea decizia CCR. Era singura decizie care să prevină căderea României în prăpastie. A fost absolut necesar. Riscam, ca ceea ce au apărat ei la masa respectivă, să fim nevoiți să apărăm noi cu arma peste câțiva ani de zile. Asta este realitatea. De aceea sunt niște oameni aleși în anumite poziții care sunt nevoiți să ia decizii majore” - Buda.

Cum a greșit clasa politică în relația cu electoratul și de ce a crescut curentul suveranist

Sigur, ce se va întâmpla pe mai departe, dacă va mai candida Călin Georgescu sau nu, este clar că avem un curent suveranist. Există oameni nemulțumiți de foarte multe lucruri. În primul rând, de actuala clasă politică că nu a reușit să se conecteze, să se interconecteze cu ceea ce înseamnnă nevoile și realitățile din teren. Pe de altă parte, este o greșeală inimaginabilă care se întâmplă și la nivel de Parlament European și la nivelul Uniunii Europene.

Spuneam că cea mai mare rată de pro-brexit, adică de ieșire din UE, în Marea Britanie a fost în zonele cu cele mai multe investiții făcute pe fonduri europene care au rămas necontinuate și au rămas cu probleme mari în anumite domenii. Oamenii nu au fost informați sau mai bine zis politicienii nu au reușit să le comunice oamenilor care sunt beneficiile și avantajele apartenenței la Uniunea Europeană.

Și la noi pot spune același lucru: clasa politică nu a reușit să comunice suficient de bine cu electoratul, pe limba electoratului. Trebuia să le explice exact cum stau lucrurile, dar nu s-a reușit în totalitate. Așadar, am avut acest curent suveranist care a existat de-a lungul istoriei. Dacă ne uităm, într-o proporție de 10-15% acest curent a existat. Ne putem aminti de Funar, de Vadim Tudor și alții.

A ajuns la cotă mai mare în această perioadă, într-adevăr. S-au adunat foarte multe frustrări iar situația este similară în multe țări europene. Și dacă ne uităm la Trump există o zonă naționalistă, care totuși este clar diferită față de acest suveranism european. Vedem ce se întâmplă și pe internet, care pare scăpat de sub control. Trebuie să găsim mecanisme să putem reglementa într-o manieră în care să poată fi folosit într-un mod util, eficient și pentru ceea ce înseamnă o viață mai bună pentru cetățean.

Până la urmă despre asta vorbim și asta este preocuparea noastră. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a venit cu o chestiune foarte inteligentă și bine pusă la punct: dreptul de a rămâne acasă. Adică dreptul să ai un trai decent acolo unde te simți bine, unde ai familia. Cred că trebuie să subsumăm acestei idei toate activitățile pe care le au politicienii. Trebuie explicate foarte bine lucrurile oamenilor și trebuie luate niște decizii mai mult sau mai puțin populare”, a explicat Daniel Buda.

Comenteaza