De ce e foarte scump Clujul? Cum răspunde acestei întrebări un deputat de Cluj, fost primar interimar, care stă jumătate din săptămână la București

De ce e  foarte scump Clujul? Cum răspunde acestei întrebări un deputat de Cluj, fost primar interimar, care stă jumătate din săptămână la București

Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin, a încercat să răspundă întrebării: ''De ce e foarte scump la Cluj?''

''Problemele vin, în principal, de la piața imobliară. Totul pornește de la starea economică generală. Odată cu pandemia, s-a produs o hiperinflație în Europa, apoi a apărut războiul din Ucraina cu consecințe privind combustibilul cumpărat prin intermediari, asta a însemnat o explozie a prețurilor. Astăzi, cu 100 de euro sau cu 500 de lei, în Paris sau în București îți cumperi jumătate din lucrurile pe care le cumpărai acum 4 ani de zile. Sunt oameni în țara asta care au muncit și care au reușit să acumuleze o anumită sumă de bani, ce faci cu ei? Banca îți dă dobândă mică. Lumea face sacrificii, înclusiv să se împrumute la bancă, să își conserve banii aia într-o investiție imobliară. De aceea e presiunea atât de mare la Cluj și nu numai, și în București, Timișoara, Iași, etc. Ducându-se la scumpirea imobiliarelor, s-au scumpit și chiriile și apoi toate în lanț. Și dacă s-ar mai construi 100.000 de locuințe, în Cluj, într-un an de zile, prețurile nu vor scădea, pentru că banii nu mai au aceeași valoare ca înainte", a declarat Radu Moisin, la ZIUA LIVE. 

 

Comenteaza