Dragnea: "O să cer celor din comisie să închidă Codul Penal"

Dragnea: "O să cer celor din comisie să închidă Codul Penal"

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că va cere membrilor Comisiei Iordache să grăbească dezbaterile şi votul pe Codul Penal, pentru ca acesta să intre în procedură parlamentară cât mai repede, excluzând posibilitatea emiterii unei ordonanţe de urgenţă în acest sens.

"Am spus şi spun că trebuie să grăbească procedurile. Facem o sesiune extraordinară, dar nu putem toată vara. O să cer celor din comisie să închidă codul penal să intre în circuitul obişnuit. Am vorbit despre faptul că am respectat toate termenele, le-am lungit şi nu e cazul", a declarat luni Liviu Dragnea, întrebat fiind dacă este necesară o ordonanţă de urgenţă pe tema codurilor penale.

Chestionat din nou de jurnalişti dacă este exclusă în acest moment o OUG, Dragnea a răspuns scurt: "Da". Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat că săptămâna aceasta se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca modificarea Codurilor penale să se facă prin OUG, afirmând că liderii partidului se vor consulta cu experţi din domeniu juridic.

Vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, cu privire la modificarea Codurilor penale, că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală - dezbateri, adoptare şi promulgare, toate proiectele PSD-ALDE fiind blocate.

”Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic, iar alţii pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea codului Penal.

Probabil că nu o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corectă, în Parlament, s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală - dezbateri, adoptare şi promulgare”, a declarat Dragnea. El a mai spus că legile propuse de majoritatea parlamentară sunt blocate.

Comenteaza