Fostul premier Boc cere USL să se pună pe treabă în scandalul vânzării terenurilor către străini. "Nu pot înţelege atâta comoditate" VIDEO

Fostul premier Boc cere USL să se pună pe treabă în scandalul vânzării terenurilor către străini.
Fostul premier Emil Boc, acum primar în Cluj-Napoca, îi cere actualului premier Victor Ponta să convoace parlamentul în şedinţă extraordinară şi să-i ceară să pună piedici străinilor care vor să cumpere terenuri în România. Soluţia ar fi una de reciprocitate, spune Boc: dacă cetăţenii străini au voie să cumpere terenuri în România, acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi pentru români.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Nu pot să înţeleg atâta comoditate din partea USL, acum când e vorba despre un interes naţional", spune fostul premier. "Când interesul lor le-a purtat acţiunea, au dat jos preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, în sesiune extraordinară. Atunci s-a putut ca în trei zile să decapitezi statul român, pentru că aveau un interes politic, personal. Acum au trecut 15 zile din 2014 şi nu se gândesc să convoace Parlamentul şi să oprească vânzarea pământurilor pentru străini. De ce nu fac acest lucru, ce aşteaptă? Puteau convoca până în 10 ianuarie şi să pună acea condiţie de reciprocitate, aşa cum a spus şi preşedintele Băsescu, măcar o condiţie minimală să pună şi ştiam o treabă".

Potrivit acestuia, faptul că România este "cel mai iresponsabil stat" din UE în materie de gestionare a pământurilor "trebuie să ne dea de gândit despre modul cum aceşti guvernanţi guvernează".

"Ei au o singură problemă, cum să îl atace pe Băsescu în fiecare zi, dar pierd printre degete interesul naţional al românilor. De ce nu convoacă sesiune extraordinară, să reglementeze problema vânzării terenurilor?", s-a întrebat Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, recent, reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni.

Preşedintele menţiona în cerere faptul că articolul. 2 alineat (2) stabileşte că "prevederile prezentei legi se aplică cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)..." şi "persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)".

"Această reglementare nu este clară, întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea română sau numai persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române", se preciza în cerere, adăugându-se că această menţiune "este utilă deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil şi previzibil".

Preşedintele Traian Băsescu a trimis ulterior Parlamentului o completare la cererea de reexaminare a legii privind terenurile, menţionând că cetăţenii şi persoanele juridice din UE ar trebui să poată cumpăra terenuri extravilane în aceleaşi condiţii în care românii pot cumpăra terenuri în statele UE

Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor, declara agenţiei MEDIAFAX, joia trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"Lucrăm la lege şi sperăm să fie aprobată cât mai curând. Prevederile privind liberalizarea pieţei funciare din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dată de la care străinii sunt liberi să cumpere teren în România. În absenţa legii, românii nu au drept de preempţiune la cumpărare", spunea Constantin. El spunea că legea va fi modificată astfel încât să fie aprobată cât mai repede.

 

Vezi aici detalii despre noua lege a tranzacţionării terenurilor

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza