GEST ŞOCANT. Un deputat de Cluj a mâncat din gunoi pentru a protesta împotriva risipei

GEST ŞOCANT. Un deputat de Cluj a mâncat din gunoi pentru a protesta împotriva risipei
Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru a mâncat sărăţele dintr-o pungă aruncată într-un coş de gunoi de la Parlament, susţinând că, prin mici exemple personale, se poate reduce risipa.

Într-o postare pe site-ul Uniunii Salvați România Cluj, Dohotaru a scris că a decis să nu mai cumpere peturi şi nici nu mai foloseşte vesela de plastic din Parlament, ci îşi aduce veselă de acasă.

“Când am ieşit din plen, am fost intrigat de cantitatea mare de peturi aruncate la coş. Aşa că am luat decizia de a nu mai cumpăra peturi şi să vin cu propriul flacon la lucru (dintr-acela clasic de alergare). Apă îmbuteliată nu îmi iau oricum demult şi mi se pare oricum un viol la adresa logicii a cumpăra apă în acest fel. 

Apoi, am decis să nu mai folosesc vesela de plastic cu care eşti servit în parlament, de care sunt pline coşurile în jurul bufetelor, şi să mi-o aduc pe cea de acasă. În coşul de gunoi era şi o pungă cu sărăţele pe jumătate plină. Am luat-o din coş şi am mâncat sărăţelele. 

Cred că prin mici exemple personale putem reduce risipa, chiar dacă soluţiile la risipă trebuie să fie mai sistemice, nicidecum strict individuale. Dar Parlamentul poate deveni un loc bun, ca simbol, pentru a transmite mesaje într-un mod simplu, decent, uneori în afara logicii conflictuale Putere vs. Opoziţie”, se arată în postarea lui Dohotaru.

Acesta şi-a amintit că la groapa de gunoi a Clujului de la Pata Rât se aruncă în proporţie de 50% deşeuri menajere care ar putea fi folosite prin compostare ca îngrăşământ pentru ferme, pentru grădini comunitare şi familiale care există sau care pot fi create, cum ar fi livada Palocsay, unde Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj are o porţiune semnificativă.

“Activiştii sunt nevoiţi să recurgă la acte mult mai excentrice pentru a fi luaţi în seamă şi în acest sens îmi vine exemplul unui ecologist care şi-a confecţionat un costum transparent în care introduce ambalajele pe care le consumă până când s-a umflat şi a devenit de nerecunoscut”, a mai scris deputatul USR.

Dohotaru este la primul mandat parlamentar, fiind ales pe lista USR Cluj la alegerile din decembrie 2016 pentru Camera Deputaţilor unde a ocupat locul doi.

Comenteaza