News alert Încă un adversar pentru Emil Boc. Un europarlamentar anunță că se gândește "foarte serios" să candideze la Primăria Cluj-Napoca

Încă un adversar pentru Emil Boc. Un europarlamentar anunță că se gândește "foarte serios" să candideze la Primăria Cluj-Napoca

Se înmulțește numărul celor care vor să se înscrie în competiția pentru fotoliul de primar la Cluj-Napoca.

Emil Boc, validat de conducerea PNL Cluj, Viorel Băltărețu, desemnat de USR Cluj, și Sabin Sărmaș, deputatul exclus recent din PNL,  erau, până acum, candidații la funcția de primar al Clujului. De astăzi, pe listă a mai apărut un nume: europarlamentarul REPER Ramona Strugariu. Ea este, alături de Dragoș Pîslaru, co-președinte REPER, partidul înființat de Dacian Cioloș după plecarea acestuia din USR.

Anunțul a fost făcut de Ramona Strugariu tocmai de la Cluj, unde se află alături de Dacian Cioloș pentru a strânge semnături pentru alegerile europarlamentare.

„Iau foarte serios în calcul o candidatură pentru Primăria Cluj-Napoca. Suntem în discuții, nu este o decizie finală, dar este unul dintre lucrurile la care m-am gândit și o să cântărim împreună cum e mai bine. Dacă e să facem acest pas, îl fac foarte asumat, aducându-mi toată experiența europeană aici, pentru că, așa cum e nevoie de o viziune pentru România, la fel se poate discuta și despre o viziune despre Cluj care să înglobeze aspecte care țin de «verde» și de așteptările oamenilor și care merită o dezbatere la Cluj”, a spus Ramona Strugariu.

Ramona Victoria Strugariu a fost aleasă europarlamentar pe lista Alianţei 2020 USR-PLUS, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

Ramona Victoria Strugariu s-a născut la 6 august 1979, în Bârlad, judeţul Vaslui. A urmat cursurile Liceului "Gheorghe Roşca Codreanu" din Bârlad (1994-1998) şi pe cele ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1998-2002), conform site-ului personal www.ramonastrugariu.eu. A obţinut o diplomă de master în drept european din partea aceleiaşi universităţi, iar între 2013 şi 2015 a urmat cursuri ale unui program de master în domeniul administrării afacerilor în cadrul Vrije Universiteit Brussel din Belgia.

Între 2001 şi 2006, Ramona Victoria Strugariu a fost asistentă a coordonatorului de proiect, apoi lider de echipă în cadrul organizaţiei Global Volunteers. Din 2003 până în 2007, a lucrat ca jurist la SC ULPRES SRL şi la SC COMIGAT SRL. Şi-a continuat cariera de jurist la INS Bucharest, fundaţie britanică în domeniul educaţiei, între 2007 şi 2008.

Din 2008 până în 2012 a fost manager de proiect şi consilier juridic al Fundaţiei pentru Promovarea sancţiunilor Comunitare, iar între 2013 şi 2015 a fost supraveghetor-şef şi examinator pentru examenele de limbă engleză IELTS şi Cambridge la Consiliul Britanic din Bruxelles.

Din septembrie 2015 până în 2019 a ocupat funcţia de consilier politic şi şef de cabinet în Parlamentul European, conform sursei citate.

Numele Ramonei Strugariu s-a regăsit pe lista Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) pentru alegerile europarlamentare din luna mai, listă validată la Consiliul Naţional al acestei formaţiuni politice din 27 ianuarie 2019. La 2 februarie 2019, în urma constituirii Alianţei 2020 USR-PLUS pentru alegerile europarlamentare, reprezentanţii partidelor USR şi PLUS au anunţat lista comună de candidaţi, Ramona Victoria Strugariu ocupând a opta poziţie. 

Lui Cioloș nu îi place lista de candidați PSD-PNL pentru alegerile europene

Încă un adversar pentru Emil Boc. Un europarlamentar anunță că se gândește "foarte serios" să candideze la Primăria Cluj-Napoca

„Ne aflăm la Cluj pentru lansarea candidaților atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele locale. În ce privește europarlamentarele, suntem chiar încurajați de lista pe care PSD și PNL a prezentat-o în aceste zile, pentru candidații la europarlamentare, și le mulțumim pentru lista pe care au propus-o pentru că ne încurajează și mai mult să candidăm, credem că avem șanse și mai mari", a spus fostul premier Dacian Cioloș.

Totodată, europarlamentarul REPER a lăudat lista partidului său.

"Avem o listă de oameni competenți, profesioniști pe acest profil pe care candidăm, sunt oameni care performează și care au performat deja în Parlamentul European (PE) la cel mai înalt nivel pe dosare foarte importante pentru UE și pentru România. Avem și oameni tineri, cu experiență din Parlamentul României, care va putea fi valorificată în Parlamentul European. Și avem și oameni care vin cu o experiență solidă din societatea civilă, din mediul academic, antreprenorial", a mai spus Cioloș.

În opinia sa, PNL și PSD vor să trimită în Parlamentul European „elefanți politici".

„Comparat cu lista PNL-PSD, care au pretenția să conducă România, să modernizeze și să reformeze România și care trimit în PE elefanții politici scoși din uz sau care deranjează prea mult pe unii șefi aici și sunt trimiși la Bruxelles, discreditează nu doar România, ci și ideea de Uniune Europeană și construcție europeană modernă la care România ar trebui să participe. Atunci când tu trimiți din ceea ce ai aruncat din politica națională sau ai dat la o parte dintr-un motiv sau altul, cu pretenția de a te reprezenta la nivel european, nu mai ai dreptul ca lider politic să te plângi de Uniunea Europeană și să ai așteptări, ca lider politic al României, de la ceilalți din UE să te sprijine. Noi ne dorim altă reprezentare pentru români, lista noastră e o listă cu oameni care au performat și în politica națională, și în cea europeană deja, și cu sânge proaspăt", a mai spus Dacian Cioloș.

Comenteaza