Întâlnire UDMR - Viktor Orban: Autostradă până la granița cu România și un nou punct de trecere a frontierei

Întâlnire UDMR - Viktor Orban: Autostradă până la granița cu România și un nou punct de trecere a frontierei
Liderii Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) din Satu Mare s-au întâlnit, joi, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, ocazie cu care s-a discutat şi despre prelungirea tronsonului autostrăzii M3 până la granița cu România.

UDMR a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, concluziile întâlnirii de joi, 4 mai, dintre premierul Ungariei, Viktor Orban, Miklós Seszták, ministrul Dezvoltării în Guvernul ungar şi liderii administraţiei locale şi judeţene a UDMR din Satu-Mare cu ocazia inaugurării bazinului de formare microregional din localitatea de frontieră Csenger.

Potrivit comunicatului menţionat, primarul oraşului Satu-Mare, Kereskényi Gábor a primit "două vești extrem de importante. Una dintre ele este Hotărârea de Guvern cu privire la exproprierile necesare în vederea construirii drumului de centură. Totodată, am primit asigurări din partea Guvernului ungar că se începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la granița cu România, iar execuția proiectelor va fi finalizată chiar în acest an. Acest lucru înseamnă nu numai că se fluidizează traficul în municipiul reședință de județ, dar ne vom conecta mai repede decât oricând la rețeaua de autostrăzi din Europa, imediat după trecerea frontierei", anunţă primarul din sătmărean.

De asemenea, reprezentanţii UDMR vorbesc şi despre alte noi proiecte comune cu partenerii din Ungaria, precum conectarea parcului industrial din Csenger şi Vetiş prin deschiderea unui nou punct de trecere peste frontiera de stat.

"Intenţia Guvernului Ungariei de a deschide un nou punct de trecere a frontierei este importantă şi din perspectiva faptului că acesta va asigura o alternativă de trecere a frontierei şi poate uşura povara asupra celor existente dar, totodată, poate apropia şi economia celor două judeţe transfrontaliere, Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg", a declarat, la rândul său, Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.

Deputatul UDMR, Magyar Lóránd, a adus în discuţie şi situaţia celor care trec frontiera celor două ţări şi sunt nevoiţi să aştepte la graniţă ore în şir: 

"Recent, am adresat o interpelare ministrului român de Interne pentru a mă informa despre măsurile care vor fi luate în privința șirului de mașini care staționează pe distanțe kilometrice la punctele de trecere a frontierei și a timpului de așteptare exagerat de mare la controlul vamal. Răspunsul a venit imediat, însă, din partea Guvernului ungar, care a luat decizia de a suspenda controlul amănunțit și protocoalele de verificare introduse abia în aprilie la punctele de trecere a frontierei dintre Ungaria și România, reducând, astfel, semnificativ timpii de așteptare", a spus deputatul UDMR.

 

Comenteaza