Lege promulgată. Ce au voie și ce nu au voie să primească demnitarii
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Apr 2025, 14:09
- Politica
- Ascultă știrea

Membrii Guvernului, șeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general și secretarii generali adjuncți ai Executivului, secretarii și subsecretarii de stat, consilierii de stat vor fi obligați să se înscrie în Registrul Unic al Transparenței Intereselor și le va fi interzis să solicite sau să accepte cadouri.
Actul normativ completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu un nou capitol referitor la normele de etică și conduită pentru membrii Guvernului, alte persoane care ocupă funcții de demnitate publică la nivelul administrației publice centrale și pentru personalul încadrat la cabinetele acestora, scrie Agerpres.
Potrivit prevederilor, miniștrilor și altor persoane cu funcții de demnitate publică, pe perioada mandatului sau exercitării funcției, după caz, le sunt interzise solicitarea sau acceptarea de cadouri din partea unei persoane fizice, a unei persoane juridice sau a unei organizații care: a) se află în raporturi juridice contractuale cu instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte; b) are în curs de soluționare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizații, permise, licențe, acreditări; c) are un interes pentru promovarea unui proiect de act administrativ cu caracter individual; d) participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potențial beneficiar la o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică, a unui contract de concesiune sau a unui contract de închiriere, respectiv a unei finanțări organizate sau acordate de instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte.
Actul normativ definește cadoul drept 'orice bun mobil sau imobil, beneficiu sau serviciu oferit în mod gratuit demnitarilor în considerarea mandatului sau funcției deținute, inclusiv banii, aurul sau alte metale prețioase, titlurile de valoare sau titlurile de legitimare care încorporează drepturi patrimoniale, instrumentele financiare, monedele digitale, cardurile ori voucherele valorice, programele de formare, călătoriile, invitațiile la evenimente și spectacole culturale, sportive, științifice, excursiile în țară sau în străinătate plătite integral sau parțial, precum și orice alt serviciu sau beneficiu patrimonial sau nepatrimonial'.
Activitățile oficiale reprezintă evenimente publice la care participă aceste persoane desfășurate în țară sau în străinătate, organizate de către instituții publice, organizații internaționale sau persoane juridice ori alte entități de drept privat, în cadrul cărora sunt oferite în mod obișnuit cadouri specifice acestor evenimente.
Prin excepție, aceștia vor putea accepta și păstra: a) cadouri cu o valoare individuală de până la 100 euro, fără a depăși valoarea de 300 de euro anual, în cazul în care acestea sunt primite de la aceeași persoană; b) reduceri sau beneficii oferite publicului; c) împrumuturi de la bănci sau de la alte instituții financiare acordate în condițiile generale de creditare adresate publicului; d) acoperirea costurilor și facilitării participării la manifestări, conferințe, evenimente, în exercitarea funcției de reprezentare a instituției sau autorității administrației publice centrale; e) bunuri sau servicii primite în cadrul unor activități oficiale.
Persoanele care intră în posesia unui cadou a cărui acceptare este interzisă vor fi obligate să îl restituie în termen de 30 de zile de la data primirii.
Actul normativ mai prevede că, în considerarea circumstanțelor personale, categoriile de persoane cu demnitate publică, cu excepția prim-ministrului, se pot abține de la participarea la procesul decizional cu privire la un proiect de act normativ sau un proiect de document de politică publică sau de la participarea în ședința Guvernului în care acesta se dezbate. Abținerea se notifică prim-ministrului, după caz, sau superiorului ierarhic cu propunerea desemnării unui înlocuitor.